miercuri, 29 martie 2017

DE AZI ÎNCEPE BREXITUL ȘI MAREA PĂCĂLIRE LA DECONTĂRI A INEPȚILOR

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei, a cerut lui Michel Barnier, un fost ministru de externe francez, pentru a conduce echipa comisiei UE de negociatori. Parlamentul European l-a numit Guy Verhofstadt, fost prim-ministru belgian, în calitate de negociator său special pentru BREXIT.
Dl Barnier spune că divorțul trebuie să vină mai întâi, adică cererea potrivit Art.50 și TAXA de divorț - el vorbește deja de o 60 de miliarde de € factura de ieșire pentru Marea Britanie care reprezintă partea sa de DATORII ȘI RESTANTE plus COSTUL în relația de tranzacționare/negociere pe termen lung, care poate dura mai mult de doi ani, și să fie de acord cu o factură de 65bn $ în acest caz.
O altă complicație este faptul că mai multe țări se confruntă cu alegerile din acest an, inclusiv Franța, Germania, în mai și în luna septembrie.
Acest lucru ar putea SCURTA în continuare un calendar deja strâns de negocieri BREXIT.
IATĂ CALENDARUL:
DACĂ MAREA BRITANIE AR PĂRĂSI UE FĂRĂ O ÎNȚELEGERE, aceasta s-ar confrunta în continuare cu cererile de bani (taxă) de la UE, și va reveni la comerțul stipulat de condiții normale ale Organizației Mondiale a Comerțului, ceea ce ar implica intrarea în vigoare a TARIFELE pentru exportul de automobile, piese auto, produse farmaceutice, produse agricole și multe altele, precum și apariția unor BARIERE NETARIFARE pentru servicii financiare și de altă natură.
ACȚIUNEA ÎN JUSTIȚIE VA DURA ANI MULȚI ȘI VA REZOLVA CEEREA DOAR PENTRU „ȘEFII” CONSTITUIȚI PARTE ÎN PROCES.
Este adevărat că restul UE ar suferi de o astfel de aplicare haotică a BREXIT, dar Marea Britanie ar suferi probabil mai mult.
Dacă ea este GATA de a asigura o înțelegere reciproc avantajoasă, dna Theresa May va trebui să se înmoaie mai mult decât alți lideri UE care vor trebui să CEARĂ ȘI IMPOSIBILUL.
CEIA CE NU SE SPUNE NICĂIERI în spațiul public este faptul că acesta este UN DIVORȚ CU ÎNȚELEGERE PĂRȚILOR și nu în fața unei INSTANȚE DE JUDECATĂ.
UE își prezintă CERERILE SALE DE INTERES fără să publice și OBLIGAȚIILE sale.
Prima și cea mai mare OBLIGAȚIE ține de LEGEA UE aprobată de Parlamentul european vizavi de CONFISCAREA tuturor depozitelor și veniturilor existente în BANKA ANGLIEI inclusiv a AURULUI depozitat pentru funcționarea PIEȚEI AURULUI MONDIAL.
http://icepaliga.blogspot.ro/2017/03/aurul-trebuie-sa-stea-acasa-si-nu-la.html
Ori cererea UE, a celor 60 miliarde euro TAXĂ de BREXIT, va duce automat la ieșirea Angliei din UE, fără negocieri, fiindcă nu va plăti această TAXĂ de BREXIT.
Automat ea va comunica CONFISCAREA REZERVELOR țărilor UE din băncile Angliei ca și NECESITATE de acoperire a costurilor divorțului, necesitate LEGALĂ, lege avizată chiar de UE.
Sunt extrem de multe BUNURI ce vor fi „FURATE” fiece după propriile puteri, țările membre UE (cazul României) ne putând interveni în PROCESUL DE DIVORȚ și vor trebuie să fie extrem de buni negociatori pentru o negociere individuală de recuperare a AVERII depuse garanție (AURUL României).
A venit Charles azi să ceară AURUL? Șeful statului îi va conferi Prințului Charles odată cu AURUL și „Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de „prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume". De fraieri. Vor discuta despre BREXIT în special fiindcă restul e balast. AURUL și RESURSELE contează, să nu i se confiște proprietățile.
Urmează un TIMP al speculațiilor pe INTERESUL FIECĂRUIA deși oficial va fi UE (vezi Germania și negocierea gazului pentru UE). Și Regatul Unit va negocia TOT unitar a zis azi și Theresa May
De aceia la Roma s-a semnat de UE documentul de aprobare a negocierii COMUNE, ca UNITATE a UE dar FĂRĂ MANDATUL CELO TREI PUTERI DIN ROMÂNIA ci doar de încăpățânarea lui Iohannis, cu un acord VERBAL al unor lideri, care nu REPREZINTĂ AVIZ cu PUTERE JURIDICĂ ci cu ABUZ ÎN SERVICIU ÎN DAUNA INTERESULUI PUBLIC AL ROMÂNIEI.
http://icepaliga.blogspot.ro/2017/03/apel-public-vehement.html
O altă situație începe cu CONTACTELE în derulare, ACORDURILE SEMNATE, ca și cu DECONTURILE în derulare sau RECUNOAȘTEREA DREPTURILOR forței de muncă din Anglia.
Apar și decontările cu NATO sau din teatrele de operații.
Și tot așa până la ABSURD ca să se acopere COSTURILE de către cei PĂCĂLIȚI.
Acțiunile de MASCARE vor fi în FORȚĂ fiindcă pe lângă pușcăria ABUZULUI COMIS intervin și ENORM DE MULȚI BANI în joc. BINOMUL INTERESELOR sau mai sigur POLINOMUL INFRACTORILOR.
Vom trăi, dacă vom putea, și vom vedea dacă mai apucăm ADEVĂRUL.
Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIGA

luni, 27 martie 2017

AURUL TREBUIE SĂ STEA ACASĂ ȘI NU LA ALȚII

Continuând să crească rezervele sale de aur, Rusia aruncă, în număr mare, pe piața SUA, obligațiuni americane de trezorerie, SPRE VÂNZARE, cu acordul lui Trump SE PARE, deoarece în decembrie 2016 Rusia nu și-a cumpărat o singură uncie de AUR.
Doar în luna ianuarie 2017, Banca Rusiei a cumpărat însă, culmea, peste 1 milion de uncii de aur adică 37 de tone de aur față de 38 tone în TOT ANUL 2016 măsură care poate fi atribuită mai multor factori dar, unii au văzut aici, "SEMNALUL APROBATOR" de la noul președinte american Donald Trump.
Numai în 2016 totalul rezervelor de aur din Rusia a crescut CU atenție! 199,1 tone,
În acest caz, spune nedumerit ZIARUL german WELT, așa ceva vine în piață nu doar dinspre Rusia ci din TOATE piețele care își adună ACASĂ tezaurul de AUR dar și de la PARTENERII noului FMI deși Banca Centrală a Germaniei a fost prima care a inițiat repatrierea AURULUI solicitând SUA restituirea tezaurului său de la FMI și FED imediat ce americanii nu au putut restitui aurul cerut de China.
ATENȚIE ROMÂNIA !!! AURUL devine astfel, AGRESIV, o VIZIBILĂ investiție STRATEGICĂ A STATELOR LUMII NOI la repoziționarea ALIANȚELOR lumii și a sferelor de influență.
Criza financiară internațională (SPIRALA MORȚII) este la APOGEU și toate statele lumii VOR SĂ SE SALVEZE PE SEAMA PĂCĂLIRII, CA ÎNTOTDEAUNA, A CELORLALTE STATE ... unde pot găsi LIDERI INEPȚI și, la nevoie, să se salveze cu un CONFLICT ARMAT MONDIALIZAT.
Nu e de glumit sau de respins informația. Vezi investițiile masive ale SUA în dotarea și pregătirea ARMATEI SALE cu corecții bugetare noi luate de Trump, după aprobarea bugetului, cu REDUCERI DEJA MASIVE de la finanțarea tuturor departamentelor de stat neimplicate în PUTEREA ARMATĂ a SUA.
BANCA CENTRALĂ RUSĂ, pentru luna februarie 2017, a crescut DIN NOU rezervele sale de aur cu încă 9,3 tone. Acum, rezerva este de 1650 de tone. „O astfel de rată ridicată a rezervelor de aur din Rusia nu a fost de la prăbușirea URSS“ - a declarat ziarului german reprezentantul oficial al  Rusiei.
Un fapt GLOBAL, concret, al futurologiei politice PRAGMATICE este subliniat de GOANA DUPĂ AUR în aceste GRAVE momente de CRIZĂ FINNCIARĂ GLOBLIZATĂ (România este de plâns fiind din nou prinsă cu tezaurul intern GOL GOLUȚ când TOȚI își REPATRIAZĂ AURUL și NICI RECENT nu ridică nici o pretenție la BREXIT pentru AURUL DE LA LONDRA, FMI, BCE, FED, fie ca și TEST de fezabilitate ACCES la propriile resurse (dacă mai sunt) și la viitorul nostru din UE lăsând din nou la DISCREȚIA Consiliului Europei soarta noastră și a RESURSELOR STATALE, acum, când toți se vor repezi ca vulturii să-și acopere pierderile mai ales că BREXIT-ul intră în vigoare pe 29-03-2017 !!!
IATĂ DE CE LA ROMA s-a semnat, preventiv, ÎNAINTE de intrarea în vigoare a BREXIT, acordul de DELEGARE a puterii de negociere pentru CE și Germania. România a acceptat din nou ORICE decizie a cererii lui Merkel în UE. Iohannis NU A AVUT ACORDUL CELOR TREI PUTERI, deși vocal, unii lideri și-au dat acordul, prin obligarea cu nu se știe CE și DE CE.
România e din nou cu tezaurul GOL, păcălită, sub influențele INTERESELOR FINANCIARE EXTERNE dar mai ales prin trădarea intereselor naționale ȘI de Mugur Isărescu.
ATENȚIE !!! Rusia a stabilit ca obiectiv global să depășească superputerile SUA și EUROPA, declară cu îngrijorare ziarul german „Die Welt“. „Este cunoscut faptul că AUTOCRAȚII au preferat întotdeauna AURUL“ scrie autorul, Matheran, în ediția germană Welt, susținând că rata de tezaurizare a aurului de președintele rus, care a făcut declarația încă din 2007, atunci când autoritățile din Statele Unite ale Americii au fost conduse de Bush, continuând această „tezaurizare“ și sub Obama și, evident, TEZAURIZAREA RUSIEI nu va fi finalizată în administrația Tramp, ACUM în plină criză mondială.
Culmea este că această CRIZĂ este fundamental mascată din cauza PANICII GLOBALE ce o declanșează explozia scadenței CREDITELOR SUVERANE și se va cere restituirea investiției.
România cu măsurile sale sociale de creșteri de salarii și reduceri de taxe este foarte atent COMBĂTUTĂ de FMI și UE pentru a nu forța pretențiile României la RESURSELE SALE EXTERNE, NETESTATE NICIODATĂ ca și acces și suveranitate de repatriere cum a făcut Germania, China și Rusia cu aurul său, urmate de numeroase alte state dar cărora li s-a închis gura prin coruperea liderilor. Ceva similar e și la noi.
În paralel cu creșterea rezervelor de aur ale Rusiei s-a redus foarte mult și numărul de US Securities la 60 de miliarde de $ potrivit serviciului de informații Bloomberg.
Ca rezultat, Rusia este ÎNCĂRCATĂ de „numai” 86 miliarde de EURO în obligațiuni americane.
Media a cerut pentru comentarii PĂREREA EXPERTULUI ALEKSEYU VYAZOVSKOMU, VICE-PREȘEDINTE AL REZERVEI DE AUR RUSESC, DE ACASĂ.
Presa germană, scrie mass-media, arată că Rusia, a crescut în mod semnificativ rezervele de aur, dar a aruncat în aer și piața americană de obligațiuni. Nu s-au oprit să împrumute în America, potrivit ziarului „Die Welt“, pentru că l-a adus la putere pe Trump. Putin nu are încredere într-adevăr nici în aleșii lui. Acest lucru este demonstrat de datele economice recente din Moscova, potrivit căreia Banca Rusiei în luna februarie a crescut rezervele de aur cu 9,3 tone.
Cum să comenteze atunci Putin realitatea cu privire la CONSTATĂRILE conspirației? Se văd consecințele cu privire la motivele Rusiei pentru majorarea rezervelor sale de aur, scrie ziarul „Die Welt“.
Cauzele pornesc de la economie spune ALEKSEYU VYAZOVSKOMU. Rezervele noastre valutare sunt situate în diferite active, inclusiv obligațiuni de trezorerie guvernamentale din SUA. Într-adevăr, suma este redusă azi, în mod semnificativ. Este adevărat, în „trezoreriile“ noastre se află acum ceva mai mult de optzeci de miliarde de euro. Și pe fundalul acestui lucru putem să tragem concluzia că banii sunt deja repoziționați în AUR, care este GARANȚIA și să nu mai vorbim neserios, evident, GARANȚIA ESTE ÎN CREȘTERE. Dar această explicație simplă nu funcționează în occident (referire la „dolarul mai bun ca aurul”)
Rezervele noastre de aur și valută sunt corelate în primul rând cu veniturile în valută ale țării, cu prețul petrolului. Prețurile la petrol în ultimii trei ani au scăzut la jumătate. Dacă te uiți la rezervele de aur și valută ale statelor, de asemenea, ele au căzut, și au căzut într-o mare măsură. Desigur în consecință și cota noastră de obligațiuni de trezorerie a scăzut.
Există ceva în preocupările Băncii Centrale cu privire la obligațiuni de trezorerie și preferința de aur? Poate că există.
EXPERTUL ALEKSEYU VYAZOVSKOMU: Am fost recent la o întâlnire cu bancheri occidentali, care au spus că suntem asigurați pentru deconectarea de la toate sistemele de plăți internaționale SWIFT deși există o amenințare REALĂ la adresa activelor noastre aflate în străinătate, plasate în TITLURI DE STAT desigur. Iată de ce suntem ghidați de aceste realități, de A VINDE TREZORERIILE HÂRTIE ȘI SĂ CUMPĂRĂM AUR!
Nimic nu este, desigur, imposibil în piață. Dacă vom vinde OPTZECI MILIARDE din aceste valori de trezorerie de exemplu și obținem OPTZECI DE MILIARDE DE DOLARI - bani care pur și simplu nicăieri nu mai sunt acceptați pentru a procura alte investiții necesare Rusiei, inclusiv AURUL ce trebuie să facem atunci cu HÂRTIILE?
PIAȚA DE AUR (dirijată de la Londra), în comparație cu piața americană de obligațiuni, este destul de mică fiindcă există doar trei mii de tone de aur PRODUSE anual în lume, plus tranzacțiile pe CERERILE/OFERTELE din piață. Dacă acești bani îi vom utiliza doar pentru a ne arunca în cumpărarea de aur ... prețurile pot să crească. E firesc, economie de piață, nu?
În plus, dacă ne uităm la modul în care aurul cumpărat de Rusia are macat de Banca Centrală pe fața lingoului repatriat că este un aur rusesc, este clar că noi nu cumpărăm aur de peste mări și țări (referire la aurul „spoit” de SUA și repatriat către China).
Acest lucru, de altfel, reprezintă măsura noastră de sprijin a industriei. Dacă te uiți la modul în care se comportă mineri producători de aur, ei scriu scrisori de lobby guvernului pentru a crește cota tezaurului lor național pentru a nu cumpăra aurul propriu din străinătate. Și totuși două treimi din aur extras din Rusia, aproximativ trei sute de tone, Banca Centrală a Rusie îl cumpără din străinătate. Ați înțeles logica?
Este necesar să se mărească aurul din rezervele internaționale sau NAȚIONALE?
DA, TREBUIE ÎNTĂRIT TEZAURUL. 
Poți să o faci prin vânzarea de aur și obligațiuni? NU, NU POȚI. Pot să o faci treptat, puțin câte puțin pentru a vinde obligațiunile (HÂRTIE) și o parte TREBUIE să o investești în AUR, o parte, de exemplu cel puțin pentru sprijinul nostru de credit la export, a partenerilor, și așa mai departe.
DA, SE POATE.
Dar radicalismul rezultă din faptul că germanii repetă, de dragul senzațiilor de dezinformare, zilnic, că nu există nimic, NICI UN PERICOL nu există în investițiile de OBLIGAȚIUNI DE TREZORERIE devoalate de Rusia, în fapt date de la „CREDITUL SUVERAN” profund păgubos. Probabil nu voi fi iertat pentru aceste adevăruri, spuse public presei.
Se pare oare că această creșterea a cantității de aur și o scădere a numărului de obligațiuni din SUA sunt lucruri ce nu au nici o legătură? Și pentru a crește rezervele de aur Rusia a forțat nevoia de vânzare obligațiuni? Noi vom continua în același spirit? Sunt menționate de presă, acolo unde s-a scris că scopul Rusiei e de a depăși superputerea SUA dar și Europa, deoarece AURUL, spre deosebire de ORICARE moneda NU ARE NICI O AFILIERE DE ȚARĂ. 
Adică, doar acolo plin teorii ale conspirației, se face legătura, nu?
Nu sunt un susținător al teoriilor conspirației, eu susțin DOAR că volumul de aur TEZAURIZAT a crescut ca și NECESITATE.
Dacă nu ar fi fost AȘA, chiar NICI faptul că între Rusia și Occident există interese oculte, nu ar fi fost nici Ucraina în Maidan, și nici acest subiect discutat aici, și atunci NU ar fi necesar NIMĂNUI pentru a crește cantitatea de aur din REZERVELE DE AUR.
Te uiți însă în țările dezvoltate, în Germania, în aceleași mod ea are rezerve de 3000 de tone, și noi avem 1650 de tone. Este acesta standardul mondial? După ce criteriu?
America are, sau nu, 8000 tone în rezerve. Asta este, ar trebui cel puțin să le reducă până la două sau trei mii de tone pentru a se conforma doar cu standardele financiare internaționale pentru Banca Centrală, nu? Este o necesitate?
Cred că Trump pricepe acele sancțiuni neconforme, și toate celelalte lucruri impuse, totul este doar accelerat de INTERES. Dar ceea ce este important să se înțeleagă este că, nu poți face nimic corect cu decizii rapide, nesustenabile bilateral.
AURUL devine astfel, AGRESIV, o vizibilă INVESTIȚIE STRATEGICĂ A STATELOR LUMII NOI căutat la repoziționarea ALIANȚELOR lumii și a sferelor de influență.
AURUL PREZINTĂ GARANȚIA INDEPENDENȚEI STATALE ȘI NU OBLIGAȚIUNILE DE HÂRTIE, FIE ELE NUMITE ȘI VALUTĂ FORTE CARE STAU LA MÂNA DECIZIONALĂ A EMITENTULUI.
AURUL TREBUIE SĂ STEA ACASĂ ȘI NU LA ALȚII.

duminică, 26 martie 2017

NOI SUNTEM FIINȚE DE LUMINĂ, SUNTEM LUMINĂ DIN LUMINĂ.

Ritualul bisericesc și rugăciunea, mai ales cea colectivă, DIN BISERICĂ, creează un EFECT DE STRUCTURARE și efectul duce la SCHIMBARE, ÎNĂLȚARE.
Așa se sfințește APA în AGHIAZMĂ, și devine APĂ STRUCTURATĂ dar atenție este și APĂ SFINȚITĂ - AGHIAZMĂ.
Puteți prepara și bea și APĂ STRUCTURATĂ dar nesfințită!
Cea mai bună apă pentru suflet și pentru păstrarea sănătății este AGHIAZMA, dar, parțial, și APA STRUCTURATĂ SFINȚITĂ, pe care o putem obține din fructe și legume, precum și de la izvoarele din pădurile cu fag, dar și din GHEAȚĂ topită.
V-ați întrebat de ce se fac CRUCILE DE GHEAȚĂ mai ales la Bobotează sau de ce cea mai căutată apă este APA DE GHEȚAR - apa vie?
Iată o metodă de a obține și voi APA STRUCTURATĂ, de GHEȚAR și apoi sfințită cu o rugăciune fierbinte către Dumnezeu și cu CRUCEA în mână să sfințiți și APA cu CRUCEA (de preferat de argint deoarece ionii de argint distrug bacteriile) în incantația rugăciunii. Și bucură-te Ioane, BUCURĂ-TE http://icepaliga.blogspot.ro/2012/06/bucura-te-ioane.html și află că ești LUMINĂ DIN LUMINĂ. 
APA NU ESTE AGHIAZMĂ, DE NU E MIRUITĂ CU PUTEREA INCANTAȚIEI COLECTIVE A BISERICII, A PREOTULUI.
Este la modă acum și se cută apa cu argint și aur, foița comestibilă de aur ca și aurul monoatomic.
APA STRUCTURATĂ poate fi preparată din apă potabilă bine filtrată sau minerală sigură (Bucovina, Borsec).
Turnați apă într-un recipient foarte curat, acoperiți-o și puneți-o la congelator la -4°C, timp de trei ore. Ei na puteți să o puneți și la congelator până se formează pojghița de gheață, nu? Important e să stea minim 3 ore, pentru structurare, fără să înghețe complet. Asta însemnă să puteți regla temperatura la congelator (SÎC).
Pojghița de gheață se aruncă fiindcă se adună suspensiile toxice iar la fund sedimentează cele grele.
Scoateți recipientul din congelator, spargeți pojghița de gheață formată deasupra și colectați apa structurată formată sub această pojghiță, fără sedimente, într-un recipient de sticlă, sterilizat la punctul de fierbere cel puțin 30 minute.
Prepararea apei structurate în timpul iernii este mult mai ușoară fiindcă se pune apa potabilă într-un recipient și se scoate afară, lăsând să înghețe în totalitate (nu apar urme de congelator, gheață carbonică). Recipientul se readuce în casă și se lasă să se topească gheața integral dar atenție la sedimente.
Din apa structurată obținută se bea în fiecare dimineață, (dacă puteți exact la +4 grade Celsius când apa are densitatea maximă sau de la frigider +5 grade. Dacă vă supără apa rece - boli ce vă deranjează - beți la temperatura camerei) cel puțin un pahar pe stomacul gol.
EFECTUL  APEI STRUCTURATE  asupra organismului este că produce o mai bună asimilare de apă de către celulele deshidratate și înlătură treptat celulele bătrâne și moarte din corp.
Nu folosiți materiale din plastic NICI pentru AGHIAZMĂ sau APA STRUCTURATĂ.
Acum pentru cei împătimiți de CUNOAȘTERE câteva informații despre VIAȚĂ și UNIVERS ajutătoare.
http://stiintasitehnica.com/energia-intunecata-materia-intunecata/
În cazul Universului, ne confruntăm cu un mare mister. Numai circa 5% din el este alcătuit din MATERIE OBIȘNUITĂ. Restul este reprezentat de ENERGIA ȘI MATERIA ÎNTUNECATĂ, care sunt două enigme fundamentale ce încă își așteaptă elucidarea simultan cu GRAVITAȚIA ce modelează chiar și LUMINA în forma ei de corpuscul și undă.
MATERIA VIZIBILĂ este ENERGIA STRUCTURATĂ dar este posibil ca și materia invizibilă (negă) să fie la fel o ENERGIE INVIZIBILĂ, STRUCTURATĂ.
MENTALUL (RUGĂCIUNEA) FACE TRANSCENDEREA dinte ENERGIA structurată (SFINȚIREA) în MATERIE și invers INFORMAȚIA structurată devine ENERGIE (mai exact LUMINĂ și gravitație). 
Gândul fiind un CÂMP DE TORSIUNE este clar dominat de GRAVITAȚIE fapt ce susține VIAȚA dar gândul negativ este și puternic DISTRUCTIV. http://icepaliga.blogspot.ro/2014/10/protectia-la-radiatii-neionizante.html
A nu se confunda energia „grosieră” cu ce „subtilă”.
APA este exemplul cel mai bun pentru a compara ENERGIA VIE cu ENERGIA MOARTĂ (apa vie și apa moartă - formidabile povești românești, nu?)
Iată câteva exemple cu tipuri specifice de energie: citește și
ENERGIA SCALARA (Scalar Energy) - Nicolae Tesla
ENERGIA ORGONICĂ - Wilhelm Reich;
CÂMP MORFOGENETIC (Morphogenetic Field) - Rupert Sheldrake
EFECTUL STRUCTURAL AL CAVITĂȚILOR (CSE-Cavity Structural Effect) - Viktor S. Grebennikov
ENERGIA DE PIRAMIDĂ - Patrick Flanagan și România cu efectul de piramidă
CÂMP AL INERTONILOR - Dr. Volodymyr Krasnoholovets
CÂMPURI DE TORSIUNE (Torsion Fields)- Nikolai Aleksandrovich Kozyrev/Kozârev
CÂMP TAHIONIC (Tachyonic Field) - David Wagner Și regăsiți aceste forme de energie și în informațiile despre ENERGIA VITALĂ (Prana, Chi, Qi, Ki, Prana, Mana, Orgon) descrisă în diferite tradiții.
Să ducă toate ceste cunoștințe spre materia neagră și câmpurile sale energetice? Să fie acea LUME (Univers) al celor MORȚI, 95% din Univers?
Pentru dr. Janine Fontaine corpul fizic reprezintă doar 5 – 10 %, adică un înveliș superficial, O HAINA CE ÎMBRACĂ FIINȚA UMANĂ, restul fiind ENERGIE și INFORMAȚIE (suflet, spirit...).
SUNTEM PRAF DE STELE doar în proporție de 5 – 10 %, fiindcă suntem ființe de lumina, iar la nivelul care se afla sub molecule și atomi suntem realități cuantice, realități înrădăcinate în nivelul tuturor potențelor noastre.
Așadar OMUL manipulează 90-95% din UNIVERSUL ENERGIEI STRUCTURATE și devenite INFORMAȚIE. 
Observați așadar de ce NU TREBUIE SĂ FIM EDUCAȚI, ÎNVĂȚAȚI fiindcă devenim pericol pentru inepți și IMPOSTORI. Omul erudit, cu frică de Dumnezeu, își deschide SUFLETUL spre acea formă de ENERGIE STRUCTURATĂ și INFORMAȚIE ce unește subiecții universali și PERMITE CONEXIUNEA UNIVERSALĂ SPRE MULTIVERS.
ÎNĂLȚAREA O RATEAZĂ CEI LIPSIȚI DE DUMNEZEU !!!
Noi suntem ființe de LUMINĂ, suntem LUMINĂ DIN LUMINĂ. http://icepaliga.blogspot.ro/2013/11/suntem-lumina-din-lumina.html

miercuri, 22 martie 2017

SE AUDE ȘI LA C.S.A.T.?

SE AUDE ȘI LA C.S.A.T.? SĂ NU FIM GHIOCEI ȘI SĂ NE APĂRĂM VEHEMENT INTERESUL NAȚIONAL, CUM NE RECOMANDĂ MEREU, CRITIC, ȘI STRATFOR.
Dragii noștri INGINERI cum se face PRODUCȚIA la noi, cu interes național sau din poziția ghiocel impusă de obediența liderilor corupți? Vă apărați existența și viitorul de producție a țării sau sunteți ghiocei în fața traficului neloial devenind și voi INFRACTORI?
Trump a OBLIGAT partenerii la implicarea fiecăruia în COSTURILE NATO și SUA și-a majorat BUGETUL PENTAGONULUI cu 54 miliarde dolari pentru anul 2017, asigurând și o înzestrare extrem de ambițioasă a Forțelor sale militare. (Bugetele anuale au oscilat frecvent între 680 și 700 miliarde dolari adică în medie 4,7% din PIB.
Comparați cu celelalte state în graficul anexat).
România are OCAZIA EXCEPȚIONALĂ de a negocia contracte AVANTAJOASE cu implicarea industriei noaste de apărare, așa cum dorește însuși Trump PARTENERIATUL și nu cum ne păcălește UE și ne-a tras țaca Cioloș.
Iată cum au sesizat și practică și alții, fie ei și concurenți, ca NECESAR, implicarea statului client în producția militară.
RUSIA produce armament și tehnică militară contractată la intern de industria de apărare a conglomeratului ROSTEC și la extern prin ROSOBORONEXPORT într-o formulă de cooperare extrem de interesantă și bilateral avantajoasă. COSTURILE și implicarea industriei partenerilor LOCALI este fundamentală.
„Portofoliul Rosoboronexport (numai departamentul de export) în prezent se ridică la 45 de miliarde de $, suficient pentru a menține întreprinderile din industria de apărare ocupate cu PRODUCȚIE timp de trei ani. În 2017, vor exista mai multe contracte decât în 2016 a spus Viktor Kladov reporterilor, liderul care conduce delegația comună a Rostec și departamentul de stat exportator de arme Rosoboronexport, la - LIMA - Expoziția Internațională Maritimă & Aerospațială, Langkawi în Malaezia 21 la 25 martie 2017.
Planurile Rusiei pentru acest an includ un contract major de apărare cu Indonezia și un contract, de mai multe miliarde de $, cu India.
Pentru a întări relațiile noastre militare, cu interes bilateral EFECTIV, construim de exemplu patru fregate clasă Talwar astfel: două dintre fregatele sunt planificate a fi construite în Rusia și două la unul dintre șantierele navale din India, sub licență. De asemeni cooperăm intensiv pe TOATE planurile, INCLUSIV CONSTRUIREA DE RACHETE HIPERSONICE SAU TEHNICĂ AEROSPAȚIALĂ, de cel mai înalt grad de tehnologie tot împreună, cu producerea rachetelor în India. Asemenea contracte avem CU TOATE STATELE membre ale organizațiilor noastre de cooperare (BRICS și OCS de exemplu dar și state locale sau regionale europene sau asiatice). Acest sistem ne permite o personalizare a proiectelor după necesarul dorit de statul cu care cooperăm.
Rusia intenționează să semneze un contract și pentru a produce 200 Ka-226T mici elicoptere utilitare bimotor în India, a spus Viktor Kladov.
„Un contract e planificat la negocieri pentru a furniza 48 multifuncționale Mi-17V-5 elicoptere în India, programat pentru semnare în acest an“
CONCURENȚA ESTE ACERBĂ. State NATO, ale BRICS sau OCS negociază INDEPENDENT necesarul lor de înzestrare militară INDIFERENT de apartenența tratatului militar colectiv.
România NU ESTE PREZENTĂ NICĂIERI, cu nici un mijloc la oferte dar nici ca și client interesat de înzestrare. Și ce este mai UMIL, nu poate negocia INDEPENDENT nici un fel de contract fără a i se IMPUNE condițiile fie de UE fie de NATO. 
Suntem CEL MAI UMIL STAT DIN LUME vizavi de AFIRMAREA INTERESULUI NAȚIONAL MILITAR la târgurile internaționale de profil - LIMA, gen cel din Malaezia.
Sau cel puțin nu știu eu despre OFERTELE ROMÂNIEI deși citesc suficient de mult în domeniu despre ofertele de la târguri.
Un oficial din China (exemplu de concurență la oferta Rusie) Shipbuilding & Offshore International Co (CSOC) a dezvăluit detalii suplimentare privind configurația navei (LMS) și aceasta propunere pentru Royal Navy Malaezia (RMN) concurează cu state din aceiași alianță.
Compania, care va lucra cu constructorul de nave din Malaezia - Naval Boustead Naval (BNS), în cadrul proiectului, afișează, de asemenea, un model NOU de LMS pentru prima dată la expoziția Langkawi International Maritime and Aerospace (LIMA), în Malaezia, care se desfășoară de la 21 la 25 martie 2017.
LMS va avea o lungime totală de 68,8 m și aproximativ 680 de tone deplasament la o sarcină maximă. Nava va avea o viteză maximă de 22 kt, și o gamă standard de aproximativ 2.000 n mile la 15 kt.
LMS poate fi armat fie cu un tun naval de 20 mm sau 30 mm într-o stație de arme controlate de la distanță (RWCS) cu turelă ca armă primară, și poate atașa și două poziții de mitralieră 12,7 mm pe zona de punte din spatele navei, navă configurată pentru o varietate de misiuni, inclusiv de căutare și salvare, asistență umanitară și ajutor în caz de dezastre (HADR) și operațiunile de supraveghere maritimă.
Acum faceți voi interpretarea modului în care Cioloș a semnat contractul cu corvetele și INTERESUL CUI l-a reprezentat Cioloș? 
De asemene cum CALCULEAZĂ NECESARUL INDUSTRIEI NOASTRE MILITARE ȘI NEGOCIAZĂ C.S.A.T. contractele de achiziții militare?

duminică, 12 martie 2017

CORELAȚII FRAPANTE SPRE O PRIMĂVARĂ FIERBINTE

Pe 05-martie-2017, Mehmet Sufhan, 56 ani, un ofițer pilot al armatei siriene pe un avion de lupta MiG-21 sa prăbușit pe teritoriul turc. Pilotul a declarat la Haber-7, un canal de televiziune din Turcia, că avionul său a fost DOBORÂT.
Agenția de știri Dogan a comunicat și ea că un avion de luptă sirian a fost doborât de către militanți în apropierea așezării Maarat Mirin situat la aproximativ zece kilometri de pe granița cu Turcia. Avionul lovit a continuat să zboare puțin timp și s-a prăbușit în Hatay, Turcia.
Potrivit guvernatorului provinciei Hatay din Turcia, Erdal Ata, avionul de luptă nu a încălcat frontiera și că aeronava s-a prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice sau „din alte motive”.
Poliția turcă a blocat sâmbătă, pe 10-martie-2017, intrările și ieșirile de la misiunile diplomatice olandeze a declarat o sursă din ministerul turc de externe.
"Din motive de securitate, intrările și ieșirile de la ambasada Olandei la Ankara și de la consulatul general de la Istanbul sunt blocate", a spus oficialul.
Scandalul diplomatic este dat de planificarea REFERENDUMULUI dorit de Erdogan.
Erdogan este în căutarea unui număr tot mi mare de turci emigrați care trăiesc în Europa, în special în Germania și Țările de Jos, pentru a VOTA și ajuta la încleștata bătălie de luna viitoare într-un referendum care ar da președinția puteri zdrobitoare.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că va face tot posibilul pentru a preveni tensiunile politice din Turcia deversându-le pe teritoriul german. Patru mitinguri în Austria și una din Elveția au fost de asemenea anulate din cauza disputei în creștere.
Guvernul olandez a interzis ATENȚIE!!! ministrului turc de externe, Mevlut Cavusoglu să participarea la un miting sâmbătă, la Rotterdam, dar el a spus că va zbura acolo, oricum, declarând că Europa trebuie să scape de cești fasiști .
Cavusoglu a fost interzis și de la o întâlnire similară din Hamburg, săptămâna trecută fapt ce l- făcut pe Erdogn să firme: "Ei nu știu diplomație sau politică. Acestă atitudine e o rămășiță a nazismului. Acțiunile sunt incitate de fasciști", a spus el.
Și diferendul diplomatic se extinde EXPLOZIV, prin musulmani, și în alte state.
Reprezentanți oficiali din New York City se abțin de la publicarea de informații cu privire la CAUZELE DECESULUI ambasadorului rus la ONU, Vitali Ciurkin, caz ce se încadrează în reglementările privind imunitatea diplomatică, a declarat, TOT VINERI 10-martie-2017, Dan Linden șeful social media ABC pentru rețeaua OFICIALĂ Twitter la nivel mondial.
7 martie, Comandamentul din Pacific al SUA a anunțat că Statele Unite au început să instaleze sistemul de rachete THAAD în Coreea de Sud. SUA spune: implementarea sistemului de apărare antirachetă THAAD în Coreea de Sud "se transformă în avanpostul unui război nuclear" iar sistemul este de așteptat să devină operațional în una sau două luni.
Interesant e că tot pe 07-martie-2017 Rusia a declarat că TESTEAZĂ un nou SISTEM DE RACHETE ghidate cu RAZĂ LUNGĂ de apărare aeriană iar pe 11-martie-2017 Egiptul ACCEPTĂ și guvernul rus APROBĂ protocolul de securitate aeronautică între Moscova și Cairo elaborat de Ministerul Transporturilor din Rusia urmând a se stabil locul și data semnării lui. Egiptul are deja sisteme de rachete S-400 la bazele rusești puse, după nevoi, la dispoziția Rusiei.
În același timp, pe 10-martie-2017, Rusia și Statele Unite ale Americii au făcut schimb de opinii privind crearea unui canal securizat de „trei stele”, sirian, pentru comunicări operative la nivelul de generali, a declarat Capt. Greg Hicks, un purtător de cuvânt al Joint Chiefs, șef de top de la Statul Major al Marinei SUA.
„O discuție la nivel de lucru a avut loc pentru a face schimb de idei inițiale cu privire la modul în care s-ar putea să fie stabilit un astfel de canal, ca necesitate, pentru a spori - deconfliction”, a declarat Capt. Greg Hicks pentru media oficială Twitter.
Situații similare de cooperare privind misiunile de lovire aeriană în Siria au mai avut loc dar intermitent.
Rusia și Turcia au stabilit recent (vineri 10-martie-2017) noi nivele ale relațiilor lor diplomatice de cel mai bun și înalt nivel a declarat Putin la întâlnirea cu Erdogan. "Suntem foarte fericiți asupra relațiilor noastre interstatale ce sunt restaurate destul de repede", a declarat liderul rus în timpul unei întâlniri cu președintele Recep Tayyip Erdogan.
Turcia va cumpăra de la Rusia sistemele de rachete S-400 ceia ce SCHIMBĂ nivelul de cooperare cu NATO și SUA mai ales că cele două state, Turcia și Rusia cooperează intensiv și cu Iranul (vezi Trilaterala care exclude SUA de la masa deciziilor privind Siria).
În zona conflictuală arabă și mai ales Siria, se petrec dese conflicte între ALIAȚI din lipsa unor informații operative, ceia ce produce derută și suspiciuni uneori deosebit de acute.
Iată că eroarea generalului de armată Joseph Votel, comandantul Comandamentului Central al SUA CENTCOM, în Senatul american și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul raidului din Yemen din luna ianuarie, care a dus la MOARTEA US Navy SEAL, William Owens și pierderea unui MV-22 Osprey, precum și acuzații de producere a numeroase victime civile.
Rusia și-a întărit prezența în Siria, inclusiv cu militari la sol, de partea lui Bashar al Assad.
Armata SUA trimite iată încă 2.500 de soldați pentru lupta la sol, la o bază de așteptare în Kuweit.
În prezent, există aproximativ 6.000 de militari americani răspândiți DOAR între Irak și Siria, care pot interveni în această săptămână SPRIJINIȚI de subunitățile de artilerie „Marine Corps” care au stabilit un dispozitiv de foc de sprijin pentru forțele americane ce intenționează să atace țintele ISIS în și în jurul Raqqa.
În plus, o subunitate de la Armata de Rangers a fost trimisă și în orașul Mabij pentru a împiedica trupele turcești și a milițiilor de kurzi sirieni (ambii aliați SUA cheie în misiunile contra ISIS) de a continua să se lupte ABERANT una cu alta.
De aceia vineri, pe 10-martie-2017, Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, sa întâlnit cu reprezentantul special al ONU privind Siria, Staffan de Mistura, pentru a discuta despre PREGĂTIRILE ACCELERATE pentru următoarea rundă de discuții, DE RECONCILIERE ÎN SIRIA, între guvernul de la Damasc și opoziția armată, a comunicat și oficiul de presă de la misiunea diplomatică a SUA.
Occidentul va reuși să supraviețuiască? a fost RECENT tema summitului.
Prieteni, nu vă faceţi iluzii. Trăim timpuri primejdioase!” ne atenționează senatorul republican John MaCain, prezent la cea de-a 27-a ediţie a Conferinţei pe probleme de securitate de la München.
URMEAZĂ AȘADAR O PRIMĂVARĂ EXTREM DE FIERBINTE
Lt.col. (rtr)
Ioan CEPALIGA

vineri, 10 martie 2017

AGRESIUNI DE DICTAT PARANOID PE TOATE FRONTURILE MILITARE ȘI POLITICE ALE LUMII.

Potrivit mai multor articole din „Militare Times”, „Reuters Top News”, „InfoMondo Militar”, „ArmyTimes”, „Defense One” etc., se constată, după venirea la putere a lui Trump O EXPLOZIE de probleme dificile în armata SUA.
Unele sunt și refulări psihoactive degradante date de viața într-un mediul continuu beligerant.
La o săptămână după ce Trump a propus trecerea a miliarde de dolari de la bugetul Departamentului de Stat la Pentagon, generali de top din SUA, din Orientul Mijlociu și Africa spun că au nevoie ȘI de ajutor diplomatic ACTIV deoarece au apărut elemente EXPLOZIVE ce afectează securitate SUA și interesele sale în TEATRELE DE OPERAȚII.
E o stare hormonală cu ELEMENTE PSIHOLOGICE CUMULTIVE cu consecințe nebănuite. 
Ele pornesc de la acțiuni în masă, extrem de virulente, cu o rețea de FOTOGRAFII NUD trimise între bărbații și femeile din toate armele, iar scandalul de PARTAJARE a FOTOGRAFIILOR NUD se extinde RAPID DEJA în întreaga armată mai ales după ce pușcașii marini s-au luptat cu MISOGINISMUL ani de zile.
Dar, iată că prin aceleași influențe psihologice, au apărut și unele ERORI DECIZIONALE MAJORE date de slaba organizare a unor misiuni noi, în creștere numerică, atât în Siria cu unități de elită Rangers și până la eroarea generalului de armată Joseph Votel, comandantul Comandamentului Central al SUA CENTCOM care, în Senatul american și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul raidului din Yemen din luna ianuarie, care a dus la MOARTEA US Navy SEAL, William Owens, pierderea unui MV-22 Osprey, precum și acuzații de numeroase victime civile.
Acțiunile se complică însă prin multiplicarea misiunilor actule din TOATĂ LUMEA.
Armata SUA trimite încă 2.500 de soldați pentru lupta la sol, la o bază de așteptare în Kuweit de la care aceștia ar putea fi chemați să susțină forțele de coaliție ce se luptă cu statul islamic din Irak și Siria. Dar, dislocări au loc în TOATE Teatrele de Operații inclusiv România.
În prezent, există aproximativ 6.000 de militari americani răspândiți DOAR între Irak și Siria, care pot interveni în această săptămână SPRIJINITI de subunitățile de artilerie „Marine Corps” care au stabilit un dispozitiv de foc de sprijin pentru forțele americane ce intenționează să atace țintele ISIS în și în jurul Raqqa.
În plus, o subunitate de la Armata de Rangers a fost  trimisă și în orașul Mabij pentru a împiedica trupele turcești și a milițiilor de kurzi sirieni (ambii aliați SUA cheie în misiunile contra ISIS) de a continua să se lupte ABERANT una cu alta.
Între timp CRESC ELEMENTELE MILITARE RUSEȘTI, în sprijinul trupelor loiale președintelui sirian Bashar al Assad, de la periferia orașului SPORIND PERICOLUL DE CONFLICT ERONAT.
Misiunea se afirmă că este de URGENTĂ deoarece țintele SUA din Teatrele de operațiuni, inclusiv din Siria, sunt DERULATE pentru a-l întărâta și a-l obliga pe Trump  să propună și să accepte și Congresul sumele OPTIME de război din bugetul militar, BUGET GOLIT INTEGRAL la finele mandatului lui Obama, prin acțiunile grupării RĂZBOI din SUA susținută și de Clinton și Hillary
În concluzie se manifestă O OFENSIVĂ GENERALIZATĂ în TOATE teatrele de operațiuni, cu dislocări masive de trupe și tehnică de ultimă generație de parcă se pornește UN RĂZBOI MONDIAL, CONTINUU, exact așa cum promitea Hillary Clinton în campania electorală (vezi foto).
Situația demonstrează că NU Trump controlează SUA ci forțele reticente, de la influențele Soros la Justiție, apoi la armată și până la serviciile secrete, inclusiv și paranoic de la CIA care-l face pe Trump să joace după cum sunt trase sforile de PĂPUȘARII fostului președinte de parcă ar fi Băsescu cu Iohannis și până la degradarea relațiilor diplomatice GLOBALE.
EFECTELE SUNT VIZIBILE ȘI ÎN RESTUL LUMII, în orice zonă afectată de noile direcții stabilite de politicile echipei lui Trump devenite idiosicrazice față de politicile lui Putin și mai ales ascensiunea Chinei ca lider mondial, ȚINTA PERMANENTĂ în mndatul declarat al lui Trump.
Semnificativ și DIRECT, influențele se observă în UE unde acțiunile de DICTAT ale liderilor CONTINUĂ și se manifestă atât în domeniul economic după denunțarea de Trump a TTIP și TIP dar și după efectele incredibile ale BREXIT, UE menținând, împotriva votului de opoziție a unor actori europeni a tratatului CETA cu Canada de exemplu, fiindcă LIDERII au INTERESE DIRECTE prin acțiunile și obligațiunile oficialilor UE în CORPORAȚII.
AȘADAR BANUL LIDERILOR DICTEAZĂ POLITICILE GLOBALE ȘI REGIONALE.
Dar, cel mai exploziv semnal e dat de ambiția UE de ieșire de sub umbrela NATO și dorința liderilor europeni de a deveni o PUTERE NUCLEARĂ în jurul NUCLEULUI DUR grupat pe puterea nucleară a Franței. Și nu e de glumit cu înarmarea asta accelerată ce a cuprins întreaga lume.
De aceia alegerile din Germania și Franța sunt susceptibile și de interesul Rusiei și firesc și al Chinei.
Suntem tot mai afectați de aceste ambiții făcute publice fără consultări ale liderilor europeni, ambiții după care acționează, la ordin, și Iohannis refuzând orice consultare cu Parlamentul și cele Tei Puteri legitime ale României așa cum a fost PREDATĂ ROMÂNIA prin Tratatul de la Lisabona.
Urmează așadar un an mai EXPLOZIV ca oricare alt an din ISTORIE, mai ales că deja FORȚELE armate ale SUA și ale CHINEI se confruntă DIRECT în Mare Chinei de Sud unde CHINA a declarat OFICIAL RĂZBOI împotriva oricui i se opune, iar Coreea de Nord își intensifică experiențele sale nucleare enervându-l pe Trump și Japonia.
Vezi poza cu navele SUA sosite în Marea Chinei de Sud.

SUA acuză Rusia că a încălcat Tratatul de neproliferare a armelor nucleare deoarece a depășit cu mult arsenalul SUA și al NATO prin alianța militară cu statele BRICS și ale Tratatului de la Shanghai.
CURSA ÎNARMĂRILOR A DEVENIT INCREDIBIL DE AGITATĂ ȘI CHIAR STATE NOI PRECUM JAPONIA AU TRECUT LA O CURSĂ OFENSIVĂ DE ÎNARMARE FĂRĂ PRECEDENT.
România, prin Cioloș, fără licitație, a luat și ea de 4 miliarde euro trei-patru nave de la nemți ca să fim aliați FIDELI în noul LOR proiect european militar.
„TOT ÎNAINTE” spuneau cândva și pionierii români.
Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIGA

joi, 9 martie 2017

APEL PUBLIC VEHEMENT

DE SOLICITARE MANDAT DE NEGOCIERE UNITARĂ,
POTRIVIT INTERESELOR NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI
ȘI NU ALE CETĂȚEANULUI IOHANNIS, FIE EL ȘI PREȘEDINTE.
Dragi români, este VIITORUL vostru, nu al meu. Eu am 70 de ani și NU MAI SPER LA NIMIC BUN, pentru mine.
Mă îngrozesc însă când văd cum PREȘEDINTELE cu presa afiliată și partidele lui încearcă să MINTĂ cu nerușinare acoperind CRASĂ INCOMPETENȚĂ motivând LIPSA nevoii de a fi DEJA UNIȚI în concepția viitorului României potrivit „PROGRAMULUI DE ȚARĂ” cu care s-au tot lăudat liderii doctori la apelul bocancilor. Folosesc cuvinte DURE ca să atrag atenția asupra INCOMPETENȚEI de atitudine la NEGOCIERILE ce încep extrem de curând.
Și ca să fiu CORECT receptat amintesc ce însemnă NEGOCIERE, oricare ar fi ea.
Oricare negociere SE PREGĂTEȘTE (cu dosarul negocierii în care se culeg TOATE informațiile despre INTENȚIA partenerului astfel încât PROIECTUL NOSTRU DE ȚARĂ, foarte bine argumentat, să permită găsirea METODELOR de determine a acceptării propunerilor. Nu te duci colo cu concepția ta și pleci cu ordinul UE chiar ÎMPOTRIVA INTERESELOR NAȚIONALE fiindcă nici mandat nu ai și nici competent nu ești neștiind ce să ceri.
Etapele negocierii sunt:
1) PREGĂTIREA NEGOCIERII unde se pregătește DOSARUL UNITAR pe baza „Programului de țară” cu concepția VIITORULUI de țară rezultată din APROBAREA ÎN PARLAMENT a strategiei unitare din acest „Program de țară”. La noi inexistent, că vezi Doamne INCOMPETENȚA și lipsa de responsabilitate se pretează DOAR la „merge și așa” iar cele „Tei Putori” fug de răspundere și NU AU UN PROGRAM COMUN DE ȚARĂ pentru care să lucreze UNITAR ca și strategii DOCTRINARE de palier și mai ales COOPERANT. Fără ceste CONCEPTE UNITARE nu pot fi lansate unele DORINȚE așteptate a se obține la negocieri și care să forțeze cunoașterea de UE a dorințelor de țară. Dar Iohannis e deșteptul deștepților și nu are el treabă cu STRATEGIA NEGOCIERII. Asta e pentru fraieri ca Tăriceanu care cere STABILIREA UNUI MANDAT UNITAR.
2) DESFĂȘURAREA NEGOCIERII ce se derulează pe mai multe ETAPE, prima la Roma și apoi până în 2019 conform PROGRAMULUI comunicat și prin „Cartea albă” ceia ce CONTRAZICE FLAGRANT afirmația președintelui Iohannis că acum la Roma nu se face NIMIC. Atunci de ce se adună lumea și a fost difuzată „Cartea albă” a DECIZIEI ce se va lua la alegerile din 2019? Vezi etpizarea aici http://icepaliga.blogspot.ro/2017/03/alarma-de-lupta-romani-si-mame-de-8.html
3) PROTONEGOCIEREA se derulează ÎNTRE etapele de negociere, în orice pauză sau întâlnire posibilă, uneori și cu declarații publice (vezi Visegrad și lipsa României de la ceastă VOCE unitară) când se vine cu anunțuri foarte bine puse la punct după NECESARUL DE ȚARĂ care să FORȚEZE receptarea interesul național. Uitați-vă la Visegrad cât de activi sunt exact pe ceste protonegocieri și SUSȚINEREA poziției lor foarte vocal, nu ca mutulică al nostru. Mutulică ce se ludă public mereu „eu sunt deștept că merge cum vreau eu, partidul meu, guvernul meu parlamentul SUNT EU, STATUL SUNT TOT EU după Constituție” dar profund eronat interpretată. Că doar el nu-i de CAPUL LUI aici în România.
De aceia CER PUBLIC SĂ SOLICITE MANDAT UNITAR de la PARLAMENT dar și de la cele „TREI PUTORI” conform „PROGRAMULUI UNITAR DE ȚARĂ” după care și-au construit DOCTRINELE DE PALIER ale României și solicitările sunt potrivit cerințelor CONSTITUȚIEI României până la aprobarea CONSTITUȚIEI UE. În lume se petrec EVENIMENTE EXCEPȚIONALE pe lupta contra CORPORAȚIILOR pe care Iohannis continuă să le sprijine ÎMPOTRIVA INTERESELOR ROMÂNIEI (vezi numai legea pădurilor și sprijinul austriecilor în TOATE afacerile).
4) DERULAREA CONTACTULUI/TRATATULUI inclusiv rezilierea gen BREXIT și aducerea MEREU în atenție a derapajelor și REGLAREA influenței pierderilor cum este situația DEZASTRUOASĂ de la noi pe numeroase segmente negociate extrem de prost și speculate de corporații.
În fapt sunt NENUMĂRATE elemente ce trebuiesc REGLATE UNITAR și PROFESIONIST în INTERES NAȚIONAL și nu cu negocieri de 2 lei ministra Peggy cu plimbarea cu avionul sau pardesiul aruncat pe capota mașinii. Așa a ajuns doamna Prună, amețită de o prună să MINTĂ la Bruxelles cu investițiile în penitenciare, când de fapt ea era „tufă de Veneția” în cunoașterea realității.
ÎN CONCLUZIE SOLICIT VEHEMENT ȘI PUBLIC SĂ SOLICITE MANDATUL CLAR DE NEGOCIERE DE LA CELE TREI PUTERI AȘA ȘI CUM CERE CONSTITUȚIA CA SĂ FIE CAPABIL, ÎN MANDAT JURIDIC ARMONIZAT, SĂ REPREZINTE ROMÂNIA LA NEGOCIERI. ALTFEL DEVINE TRĂDĂTOR DE ȚARĂ ȘI DE NEAM PRIN OMISIUNI DE ARMONIZARE MANAGEMENT STATAL.
Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIGA

miercuri, 8 martie 2017

ALARMĂ DE LUPTĂ ROMÂNI ȘI MAME, DE 8 MARTIE !!!

Citiți, e GRATIS viitorul vostru...
CARTEA ALBĂ PRIVIND VIITORUL EUROPEI
Reflecții și scenarii pentru
UE-27 până în 2025
Comisia Europeană
COM(2017)2025 din 1 Martie 2017
Rue de la Loi / Wetstraat, 200
1040 Bruxelles/Brussels
+32 2 299 11 11
La 25 martie 2017, cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene vor face front comun în pace și prietenie la Roma.
Însă Roma trebuie să fie și începutul unui nou capitol. Ne așteaptă provocări importante la adresa securității noastre, a bunăstării populației noastre, a rolului pe care Europa va trebui să îl îndeplinească într-o lume tot mai multipolară. O Europă unită cu 27 de state membre trebuie să își croiască propriul destin și să își creioneze o viziune a viitorului său.
După o AMPLĂ DEZBATERE pe continentul nostru în lunile următoare, inclusiv în cadrul Parlamentului European, al parlamentelor naționale, al autorităților locale și regionale, precum și în cadrul societății civile, în general, în SEPTEMBRIE 2017 voi prezenta aceste idei și îmi voi exprima opinia cu privire la viitorul Europei în discursul meu referitor la starea Uniunii. Toate acestea ar trebui să ajute Consiliul European să tragă primele concluzii până la sfârșitul anului și să decidă cu privire la acțiunile care urmează a fi întreprinse în perioada de până la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2019.
Jean-Claude Juncker
1 martie 2017
ROMÂNIA CRED CĂ DOARME în bocancii doctoratelor de la apelul de seară fiindcă nici Parlamentul, nici Guvernul și nici UNA din cele „Tei Putori” nu a întreprins NIMIC pentru o UNITATE DE ACȚIUNE, O VOCE UNICĂ, VIGUROASĂ cu care să participe la prima rundă din 25 martie 2017 de la Roma.
România merge pe dictonul „lasă că merge și așa, fără să ne obosim?”
Numai în ultimii 25 de ani, Tratatele de la Maastricht, Amsterdam și Nisa au reformat și transformat profund o Uniune care ȘI-A MĂRIT DE PESTE DOUĂ ORI DIMENSIUNILE. Tratatul de la LISABONA și dezbaterea desfășurată pe parcursul deceniului care l-a precedat au deschis un nou capitol al integrării europene, care prezintă încă un potențial neexploatat.
Notă: cest Tratat prezintă în prezent DISENSIUNILE de integrare iar țările de la Visegrad sunt cele mai vocale vizavi de PIERDEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE.
Acest Tratat, semnat de Băsescu FĂRĂ NICI O DEZBATERE ȘI ACORD UNITAR al celor „Trei Putori”, după 27 de ani au dus țara nu la progres ci la REGRES validând JAFUL PROGRAMAT al celor puternici, TRATAT care iată devine ACTIV și își merită pe deplin numele de „PUTORI”.
Nici în al 27-le an, liderii noștri NU SUNT CAPABILI să lucreze PENTRU ȚARĂ și să aibă o VOCE UNITARĂ privind viitorul României ÎN INTERES NAȚIONAL și apoi de integrare și răspundere comunitară. Au RISIPIT iresponsabil AVUȚIA NAȚIONALĂ, mai ales AVUȚIA STRATEGICĂ și, astăzi, România are vizibil DOAR statutul de COLONIE dar, neoficializat.
Dacă, așa cum se prefigurează în proiectul „o Europă cu mai multe viteze” și prin absurd ar trebuie să ieșim din UE România este TOTAL DISTRUSĂ, de la TEZAURUL GOL la oricare din REZERVELE STRATEGICE.
Liderii sunt indiscutabil IRESPONSABILI ȘI VINOVAȚI de această situație EXPLOZIVĂ, deplorabilă, vinovații fiind din toate cele „Tei Putori”. Și, ce facem?
Dovadă că nici în al 27-lea an CELE TREI PUTORI nu au întreprins NIMIC CONCRET pentru a avea O VOCE UNITARĂ la negocierile din runda unu, de la Roma.
Președintele Iohannis deși a fost abordat PUBLIC de Dragnea, este VIZIBIL ANTI-ROMÂNIA prin toate ultimele sale decizii de DISTRUGERE a unități țării iar Justiția, prin TOTE instituțiile sale, nu face decât să VALIDEZE DISTRUGEREA indusă de ofensiva VIZIBILĂ a corporațiilor care ÎNCĂ conduc lume și, în speță, România prin aceste COZI DE TOPOR ale liderilor de putere.
NICI O PUTERE nu este capabilă să STOPEZE DEZASTRUL spre o colonie, rezultat dintr-o Românie dezmembrată.
ISTORIA, dacă va mai exista o istorie a României actuale, va îngrozi generațiile viitoare cu INCOMENSURABILA LOR VINĂ pentru viitorul României.
Recent, Iohannis a afirmat că el ar dori o Românie în NUCLEUL DUR al UE fără să înțeleagă NIMIC din situația în care a adus și EL România și iată că face LA VEDERE JOCUL corporațiilor care doresc din români sclavi și o zonare pe spații de influență și ramuri ale economiei, distrugând UNITATEA NAȚIONALĂ și bunăstarea românilor.
Priviți HARTA SPAȚIILOR STATELOR EUROPEI
și distribuirea lor pe zone de integrare și veți observa cât de AERIENI pot fi liderii noștri care nu s-au străduit să citească această CARTĂ ALBĂ.
Studiați cu MARE ATENȚIE această imagine și veți înțelege MULTE din viitorul UE. Unde vedeți că va fi ROMÂNIA în cest sistem și CUM trebuie să acționăm ca să ne salvăm, mai precis SĂ VĂ SALVAȚI VIITORUL că eu sunt TRECUTUL?
Este nevoie cu EXTREMĂ URGENȚĂ de o poziționare UNITĂ ȘI VIABILĂ a viitorului dorit de România în UE fiindcă orice altă soluție este, prin consecință a DEZASTRULUI ECONOMIC și mai ales al AVUȚIEI RĂMASE, un eșec catastrofal.
TREZIȚI-VĂ ROMÂNI ȘI MAI ALES VOI T.F.L.-știi CE DORIȚI UN VIITOR SIGUR ÎN ROMÂNIA și nu aiurea în lume, potrivit îndoctrinării ca și sclavi supuși sistemelor corporatiste altfel, faceți-vă bagajele și mergeți unde vă trimit CORPORAȚIILE ca și SCLAVI FĂRĂ DE ȚARĂ ȘI NEAM.
Hai să încercăm și varianta extremistă dacă nu puteți a vă adapta proiectului UE.
Păi măi UE, dați-ne resursele luate și facem noi ce ne trebuie, OK? Problema e că NOI suntem imbecili, nici acum nu suntem UNIȚI pentru renegocierile ce se impun.
Citește aici dom. Preș_e_DINȚE ce ne așteptă, e OFICIAL și e gratis, nu cu CHIRIE. https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/cartea_alba_privind_viitorul_europei_ro.pdf

Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIGA
cel care am trăit iată cei 70 de ANI de PACE.
Voi câți vreți să trăiți? UE vrea să fie putere NUCLEARĂ sub umbrela FRANȚEI care, culmea, vrea exitul.

luni, 27 februarie 2017

CAVALCADA SCHIMBĂRILOR GLOBALE

Anul 2017 anunță deja SCHIMBĂRI RADICALE în sistemele politice globale. Și nu alegerile sunt cauza principală, nu VOTUL POPULAR.
Alegerile ce vin (puține) sunt deja ÎNFIORĂTOARE pentru PROGNOZELE sistemelor electorale sondate. Deși NU SE MAI PUNE ACCENT pe rezultatele sondajelor după eșecul și minciunile media din campania prezidențială a lui Trump, liderii nu pot fi INDIFERENȚI la anunțurile rezultatelor acestor sondaje care cutremură staff-urile lumii în contextul schimbărilor globale efectuate deja de Trump.
Un fapt global concret al futurologiei politice este subliniat de GOANA DUPĂ AUR (Români este de plâns cu tezaurul intern GOL GOLUȚ).
Doar în luna ianuarie, Banca Rusiei a cumpărat peste 1 milion de uncii de aur - 37 de tone de aur față de 38 tone în tot anul 2016. Numai în 2016 totalul rezervelor de aur din Rusia a crescut cu 199,1 tone. In decembrie însă Rusia nu și-a cumpărat o singură uncie, care poate fi atribuită mai multor factori dar, unii au văzut aici, "semnalul aprobator" de la noul președinte american Donald Trump.
Cu toate că țări precum Liban, Egipt, Laos, Pakistan, Kazahstan și Turcia au o proporție mult mai mare de AUR ÎN REZERVELE INTERNAȚIONALE decât Rusia - acest lucru spune în mod clar care sunt TENDINȚELE GLOBALE ce sunt susceptibile a continua și mai intens cu ACHIZIȚII DE AUR STOCATE ÎNDEOSEBI LA INTERN. http://icepaliga.blogspot.ro/2015/02/remember-financiar-ca-si-clarviziune.html 
De ce oare?
Unii economiști occidentali au avansat ipoteze suficient de stupide, care au constat în faptul că problemele financiare cu care se va confrunta Rusia din cauza sancțiunilor și mai ales de scăderea prețurilor la petrol, joc al SUA ce va conduce la deprecierea rublei, poate determina Rusia să vândă rezervele sale de aur, foarte mari, ce susțin lansarea monedei de aur Altyn și va determina și țările BRICS să renunțe la achizițiile de aur. Faptele au dus exact la polul opus și Rusia a forțat data lansării monedei de rezervă globală Altyn iar China a înființat NOUL FMI ceia ce a determinat o nouă RUNDĂ GLOBALĂ  a bătăliei financiare.
AURUL devine astfel o investiție STRATEGICĂ A STATELOR LUMII NOI. 
România e cu tezaurul GOL sub influențele intereselor financiare externe dar mai ales prin trădarea intereselor naționale de Mugur Isărescu.
Fostul președinte al Fed protejează încă o dată, standardul de aur, pe care SUA (Reagan) l-a abandonat în anii 1970/1971 față de puterea dolarului din anii '30, când aurul a fost cotat, STABIL la 35 $ pe uncie.
Dolarul a fost declarat MAI BUN CA AURUL în 1971.
Acum Fed și alte bănci centrale importante din întreaga lume vor să adere iar la standardul de aur, și toate cursurile de schimb să se bazeze pe prețul aurului.
Revenirea la standardul de aur ar fi percepută ca fiind disperată (datoria federală va depăși PIB-ul SUA cu proiectele lui Trump și DATORIA SUA s-ar tripla), dar dacă standardul de aur va fi reinstalat în țară, atunci vom fi capabili să și planificăm cheltuielile pentru infrastructura CERUTĂ DE TRUMP și trebuie să ne gândim serios la asta. SUA are nevoie disperată de AUR " a declarat fostul președinte al Fed, Alan Greenspan.
ROMÂNIA CHIAR NU CITEȘTE CE SE PETRECE ÎN SUA?
Europa este puternic îngrijorată mai ales că aurul de la Londra tinde să nu mai fie recuperat niciodată cu BREXIT și contaminarea cu EXIT acum când pe lângă Franța și Grecia apare Belgia și Olanda. Franța este copilul problemă al Europei. Marea Britanie a început activarea, ce se va încheia, probabil, până la finalul lunii martie 2017, a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Alegerile locale în Marea Britanie vor avea loc în 4 mai 2017. UE are deja unele probleme și cu alte state UE.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a fost ales pe 17-01-2017
12 feb. 2017 - Frank-Walter Steinmeier, fost ministru german, a fost ales de către Adunarea Federală drept noul președinte al Germaniei.
România a acceptat NECONDIȚIONAT și a semnat și validat INTEGRAL, FĂRĂ NEGOCIERI, Tratatul de la Lisabona. 
Doar țările Visegrad se opun VEHEMENT transferului de suveranitate dovedit deja ca un pas spre DICTATURA UE. Dictatură avem și sub form dictaturii procurorilor ce se accentuează și în UE.
Pe 19 mai, extern UE, sunt alegeri prezidențiale în Iran stat catalogat ca fiind „mama” ISIS cu ajutor american. Ce va rezulta așadar de aici și din Siria spre Europa cu migrația?
Turcia cumpără sisteme de rachete S-400 din Rusia și SUA devine tot mai izolată și în conflictul arab deși Trump cere o SPORIRE a cooperării aeriene în Siria cu Rusia.
Nu mai sunt alegeri în 2017. Rusia își alege președintele în 2018.
Autoritățile electorale din Venezuela, afectată grav de o criză economica,  au amânat alegerile regionale, prevăzute inițial la sfârșitul lui 2016, pentru sfârșitul primului semestru al anului 2017.
Orice sistem internațional, NOU, este rezultatul unui război (fierbinte sau rece) ceia ce incită la continuarea politicii Obama, adept al RĂZBOIULUI și nu a lui Trump adept al unei noi ere de luptă contra sistemului corporatist care a concentrat 99% din averea lumii în mâniile a 1% din populația Terrei. Credeți că vor ceda ușor AVEREA asta exorbitantă și o vor da de bună voie celorlalți 99%?
Iată așadar cum BANUL face iar LEGEA și în actualele schimbări, dorite de NOUA LUME.
CE SE PETRECE ÎN UE?
În septembrie 2017 se va alege șeful guvernului. Angela Merkel este favorită, deocamdată. Au loc alegeri și în Olanda (parlamentare, pe 15 martie), Franța (prezidențiale, pe 23 aprilie și 7 mai) AVANSUL CONSIDERABIL al candidatului "Frontul Național", potrivit unui sondaj BVA-Salesforce, liderul partidului francez de extrema dreapta al "Frontului Național", Marine Le Pen, are toate șansele de a câștiga în prima rundă. În ultimele zile, sprijinul pentru Le Pen a fost cu 2,5% mai mare și a atins cota de 27,5%. De ce se tem europenii? Simplu de cel mai mare „proiect” al extremei drepte FREXIT. Și, coroborată acțiunea cu alte promisiuni extreme UE și partenerii europeni se gândesc chiar la o înlăturare FORȚATĂ a candidaturii sale mai ales că efectele directe ale înscenărilor de campanie nu au efectele așteptate. Finanțările și influențele sorosiste au tulburat profund apele și în Franța, motiv pentru care mesajul media este că în al doilea tur al liderului "Frontului Național", acesta va plânge cu vârf și îndesat înfrângerea extremei drepte.
Media anunță ZGOMOTOS că în cazul în care următoarea rundă va lupta cu dl Macron, el va câștiga cu un scor de 61%, în timp ce domnul Fillon poate deveni președinte și cu 55% din voturi.
Ce să mai înțeleagă francezii când și în SUA au loc acțiuni devastatoare la adresa lui Soros care a manipulat MASIV presa în campania lui Trump și continuă revoltele?
Astfel, elevii distribuie acum materiale la americani, imprimate cu dovezi ale acțiunilor lui Soros. Mai mult ei publică și dovezi externe, cum că „Maidanul” din Ucraina a fost plătit din fondul miliardarului George Soros dar și din banii contribuabilului american, aprobare dată în conformitate cu decretul fostului președinte Barack Obama.
Acțiuni similare au loc în Boston și Houston, precum și în UE, în capitala germană Berlin.
Mitingul din Manhattan organizat în cadrul înștiințării cetățenilor americani, are drept scop să familiarizeze cu situația reală a campaniei din Ucraina care serbează aniversarea „loviturii de stat” sângeroase ... pe americani.
 „Hands work Obama Soros” sunt adevărații activiștii americani ai „Maidanului” ucrainean scandează tinerii.
Activiști ca elevii aceștia care le-au scandat ziariștilor adevărul nu mai sunt în întreaga lume scriu ziariștii. Ei cunosc clar adevărul despre ce s-a întâmplat în Ucraina, în urmă cu trei ani, publică presa americană. Este deja o poziție nouă deoarece Trump are în vedere și posibilitatea retragerii SUA din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU.
EVOLUȚIA ESTE EXTREM DE IMPREVIZIBILĂ DIN CAUZE FINANCIARE GLOBALE (Spirala Morții) ȘI NOI CONFIGURĂRI DE ALIANȚE CE AMENINȚĂ ȘI NATO. ROMÂNIA DOARME ÎN CRIZA IOHANISTĂ.
RĂZBOIUL DEVINE ASTFEL SOLUȚIA IMINENTĂ DE SALVARE A GLOBALISMULUI DEZAGREGAT.
Ocrotește-i Doamne pe români oriunde s-ar afla!

vineri, 17 februarie 2017

RĂZBOI CU DROGAȚII ĂȘTIA, SOCIAL?!

Am văzut ieri, un film mai greoi, o anchetă socială, „Totul despre râs”, pe HBO-2 (e dat și în noaptea asta de la ora 00:10). Vi-l recomand.
Chiar din titlu este un film care din interesant devine, după câteva secvențe, RESPINGĂTOR, la fel ca toate poveștile reale ce dezvăluie pericolele internetului pentru cei cu PSIHICUL VARZĂ și mai ales copii.
Eu am scris doar de pericolul „tehnic” al radiațiilor NE-ionizante ale TUTUROR dispozitivelor electronice și electromagnetice în această EXPLOZIE a tehnologiei electronice ce a trecut la stadiul digital și chiar al hologramelor. http://icepaliga.blogspot.ro/2014/10/protectia-la-radiatii-neionizante.html
Comunicațiile utilizează însă tehnici imposibil de înțeles pentru neavizați dar devenite „drog” pentru cei speciali.
Și „DROG” în diversitatea socială sunt nenumărate preocupări sau chiar hobby-uri (pasiune, preocupare în afara profesiunii, căreia i se dedică timpul liber). Unele pasiuni se grupează formând CLUBURI iar altele inițiază chiar CONCURSURI speculând aceste hobby-uri ca o afacere ce poate deveni chiar toxică deși reprezintă DOAR un mod de „remediere” a stresului.
Și pentru a nu divaga spre explicații tehnice vă rog să receptați faptul că ele devin TENDINȚE ACUTE DE HIPERTROFIE din care cele mai distructive sub aspect social devin MEGALOPOLISURILE URBANE http://icepaliga.blogspot.ro/2014/11/tendinte-acute-de-hipertrofie-urbana-si.html 
Românul are un proverb excepțional de înțelept:
TOT CE-I MULT NU-I BUN” fie și acele plăceri sau hobby-uri extrem de atractive.
Această DISTRUGĂTOARE AVALANȘĂ este generată de întreaga ALIENARE PSIHOSOCIALĂ ȘI MINTALĂ, VENITĂ DIN ISTORIA OMENIRII. 
Decalajul incredibil dintre indivizii de pe Terra unde 1% din populație deține 99% din bogățiile Pământului a ajuns la FAZA de EXTINCȚIE în ambele tabere. 
Cei bogați au devenit SCHIZOFRENICI din plictiseala vieții fără griji și consumă resursele „CA SĂ SE DISTREZE”, cazul din film „Totul despre râs”.
Mai GRAV e cu indivizii ajunși în funcții PUBLICE ale puterii și care au ajuns incredibil de ușor în starea de SCHIZOFRENIE DE PUTERE și care distrug ființa lor umană dar are efect CATASTROFAL SOCIAL. Manifestarea ține de DEFICITUL LOR DE PERSONALITATE ȘI DORINȚA LOR ARZĂTOARE DE A SE MANIFESTA, ASTFEL CA TOTĂ LUMEA SĂ LE CUNOASCĂ ... PUTEREA.
Fenomenul s-a globalizat și pornește TOT de la cei 1% hiper-bogați care utilizează pârghiile CORPORAȚIILOR, locul unde s-au aciuat alte persoane schizofrenice, evoluate la acest stadiu PATOLOGIC dintr-un lung șir de lupte și deziluzii ale crizelor lor de personalitate pentru a PERFORMA, în fapt pentru a se ÎMBOGĂȚI. 
Ori, iată cum BANUL, care istoric a făcut carieră în DISTRUGERI, acum a intrat în ETAPA DE AGLUTINARE a tuturor SCHIZOFRENICILOR SOCIALI pe care eu i-am numit aici dor „DROGAȚII SOCIAL” exact cum se petrece fenomenul și la megalopolisuri (citiți).
SUBIECTUL ESTE ATÂT DE COMPLEX ȘI CU MEANDRE ȘI MANIFESTĂRI ATÂT DE MOZAICATE încât este foarte greu de perceput de „SOCIETATEA INFECTATĂ” ajunsă și adusă în faza de GLOBALIZARE, spre acel MEGALOPOLIS-GLOBAL cunoscut în special fie ca „SATUL GLOBAL” fie ca „SATUL INFORMATIC GLOBAL”.
Toate formele sunt însă incluse în acel NOM (Noua Ordine Mondială) concepută de cei 1% din populație pentru A SCHIMBA TERRA spre o planetă cu doar 500 milioane locuitori considerând că „resursele” rămase (cele 1%) nu pot alimenta cei 99% populație REFUZÂND SĂ GÂNDEASCĂ LA REDISTRIBUIREA, ECHITABILĂ, A RESURSELOR TERREI AFLATE ÎN PROPRIETATEA LOR, DE FAPT ACAPARATE SCHIZOFRENIC.
Dacă priviți cu atenție la declinul psihologic al TINERETULUI ACTUAL veți sesiza ușor DEZECHILIBRUL LOR DE LOGICĂ al protestelor lor cauzate de SCHIZOFRENIA BANULUI ce a pecetluit CRIZA lor de PERSONALITATE, refuzând vehement a recunoaște adevărul vizibil.
Și cum orice BOLNAV devine aproape IMPOSIBIL de însănătoșit când „CANCERUL DROGULUI SOCIAL” a pus stăpânire METASTAZIC pe ei, pandemia „DROGULUI SOCIAL” devine extrem de patologică și, ce-i mai greu, EXTREM DE GREU, este a demonstra și percepe MALADIA de cei afectați sau contaminați.
Crima și fenomenele de ATAC asupra rudelor și părinților devine deja FENOMEN DE MASĂ, exact ca la drogații ce fură sau comit cime pentru a obține BANII de droguri.
MEDIA este și ea INFECTATĂ de dorința de AUDIENȚĂ și nu face decât să propage aceste fenomene criminal de toxice.
RECOMAND SĂ VEDEȚI FILMUL „TOTUL DESPRE RÂS” PENTRU A SESIZA UN FENOMEN BANAL, APARENT INOFENSIV, CARE DEVINE MOTIV DE CRIME ÎN SERIE PENTRU UN INDIVID CU BANI.
UN „DROG” ȘI O „TORTURĂ SCHIZOFRENICĂ”, DEZVĂLUITE DE UN REPORTER ATRAS ÎN REȚEA.
Ce este însă ca o SPERANȚĂ GLOBALĂ, este TENDINȚA de STOPARE A ACESTOR FENOMENE și, cei încă SĂNĂTOȘI MINTAL au devenit conștienți de pericolul PANDEMIEI DOGAȚILOR SOCIALI și au început să se manifeste în întreaga lume.
Trump este DOAR acel lider ce și-a propus să readucă NORMALITATEA și să DISTRUGĂ SCHIZOFRENIA CORPORAȚIILOR ce speculează forța de muncă a emigranților în TOATĂ lumea.
RĂZBOIUL CORPORAȚIILOR TREBUIE OPRIT de sistemul de APĂRARE al omenirii ÎNCĂ SĂNĂTOASE, cu foarte mare grijă pentru a nu CLACA prin INFECTARE.
E UN RĂZBOI PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE PENTRU A EVITA EXTINCȚIA SOCIALĂ. DROGAREA SOCIALĂ ESTE MULT PREA VECHE ȘI A DAT, ISTORIC, MULT PREA MULTE RĂZBOAIE SCHIZOFRENICE.
ACESTA ESTE ULTIMUL, ORICUM SE VA TERMINA. ULTIMUL !!!
Spun asta fiindcă așa-zisele hobby-uri sunt de fapt METODE ABILE DE INFECTARE SOCIALĂ spre o SCHIZOFRENIE GENERALIZATĂ ce nu poate duce decât la EXTINCȚIE.
Dintr-o preocupare de evadare din stresul zilnic ajungem la DEZECHILIBRELE cauzate de schizofrenicii ce s-au înmulțit exponențial și DISTRUG SOCIETATEA utilizând BANUL ca drog social extrem de toxic.
OFERTELE extrem de tentante, pornind de la banalul concediu și până la NEBUNIILE COCĂLARILOR difuzate de VIP-urile media nu fac decât să te OBLIGE la a râvni și tu, ca „băiat deștept” sau „fufă isteață” la așa zisul „VIS AMERICAN” descris în megalopolisuri, cu oferte de „palate” ale desfrâului.
Și mai am atât de multe exemple, unele le-am descris și pe internet dar UNIVERSUL lor este ajuns la un APOGEU DISTRUGĂTOR. 
Facem chiar din unele sentimente sau hobbyuri nevinovate UN ÎNTREG RECHIZITORIU SCHIZOFRENIC MEDIA conducând prin REACȚIE, exact la acele SCHIZOFRENICE EFECTE ale puterii. Și ei au sentimente, dorințe firești de socializare dar ajung să fie SCLAVII DROGULUI SOCIAL.
NORMALITATEA invocată de guvernul Grindeanu are și ea NEVOIE DE NORMALITATE COMPORTAMENTALĂ. 
Suntem capabili să REDEVENIM NORMALI? Oare nu suntem deja metastazați?
Suntem sau nu suntem SCHIZOFRENICI și prinși în mrejele DROGAȚILOR SOCIALI GLOBALI?
Da, William Shakespeare, aceasta-i și ASTĂZI întrebarea.

miercuri, 15 februarie 2017

PREGĂTIRI PENTRU ALINIAMENTUL „ARCUL CARPAȚILOR”.

Prăbușirea Ucraina, în 2017, e prezisă de tot mai mulții analiști încă de acum doi ani. Recent și în prognoza analistului geopolitic italian Marco Carlo. Articolul, publicat în ediția internațională „Notizie Geopolitiche”, a subliniat că "PIAȚA" s-a transformat și conduce la o politică de izolaționism exact cum afirmă și Donald Trump, astfel încât "VICTORIOSUL MAIDAN" va intra în mâinile unei Europe slăbite ce o va respinge și eforturile Moscovei vor avea  cel mai mult de câștigat.
Se lucrează așadar la NIVEL FOARTE ÎNALT ACUM pentru „pregătirea” mediului de FINALIZARE a „afacerii” devenite neprofitabile, falimentare, „Maidan Ucraina” și CONSOLIDAREA NATO pe aliniamentul „ARCUL CARPAȚILOR”.
De ar citi ATENT și TFL-iștii noștri care o tot pun de un „MAIDAN” și-n România iar politicienii, ușor șantajabili, iau poziția ghiocelului în fața ofensivei lui Iohannis dirijat de CORPORAȚIILE deranjate de politicile naționaliste ale PSD-ALDE poate ar duce la PACE ÎN ROMÂNIA.
Investițiile sorosiste devin fără finalitate și deși finanțările s-au exportat spre execuție din Europa, care a și anunțat un ajutor urgent pentru Ucraina de peste 600 milioane euro, nici banii alocați cu aprobarea Congresului SUA la finele lui 2016 pentru mărire spațiului de CONTROL al traficului aerian spre Marea Neagră, nu mai sunt suficienți unei gestiuni „sănătoase” a afacerii ucrainene.
În acest moment, state importante membre ale NATO, precum Franța, Germania, Italia, Turcia și Canada, nu alocă 2% din PIB pentru Apărare. Este inadmisibil să soliciți SUA să-ți apere copii când tu nu faci NIMIC pentru ei.

George Friedman, fondatorul Stratfor la vizita sa în România afirma:
Romania trebuie să învețe să fie mai PERICULOASĂ pentru a EXISTA, să fie un risc pentru ruși, germani și, de ce nu, americani.
UE și NATO nu asigură României securitatea la care se gândea când a vrut să adere, de aceea ROMÂNIA TREBUIE SĂ ÎȘI ÎNTĂREASCĂ SUVERANITATEA, să aibă propria politică, bazată pe urmărirea intereselor naționale, spune fondatorul Stratfor, George Friedman într-un interviu acordat HotNews.ro.
Ultimii 20 de ani au fost un interludiu plăcut în istorie, de acum romanii trebuie să-și gândească viitorul, dar e mai comod pentru ei să se pretindă neajutorați (ghiocei) si să le decidă alții viitorul.
Se face o extrapolare spre România ca noua zonă de „protecție” a Europei, pe Carpați.
CITIȚI MESAJUL. ESTE COLOSAL DE CLAR CU CEIA CE URMEAZĂ ÎN UE.
Tot mai multe voci ale analizei eficienței investițiilor arată COLAPSUL spre care se îndreaptă Ucraina.
Președintele american Trump a spus că nu a avut suficiente informații cu privire la situația din Donbas pentru a se pronunța. Administrația nu are în prezent experți în domeniu, așa cum au fost la Obama. Incertitudinea poate fi utilizată speculativ atât la Moscova cât și la Kiev
Trump a refuzat să-l sprijine pe Petro Oleksiiovici Poroșenko și la finele anului 2016, înainte de investire, și l-a catalogat chiar ca un clovn ce nu-și respectă angajamentele.
Nici în prezent Trump nu stăpânește TOATE pârghiile americane ale deciziilor suverane deoarece INERȚIA sistemică a politicii lui Obama se regăsește nu numai în Senatul american sau administrația noului președinte ci mai ales ÎN ZONELE CONFLICTUALE GLOBALE unde au fost pompați TOȚI BANII din bugetul alocat pentru război. http://conservativefighters.com/news/just-obama-reveals-sick-plan-overthrow-trumpits-horrible/
Inerția politicii Obama se resimte și în „scormonirea” din prezent a orgoliilor americane către o decizie pro-RĂZBOI alimentând agenda președintelui cu informații incitante.
EXEMPLU: „Un purtător de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov  a declarat, „Kremlinul nu consideră Iranul un stat terorist, așa cum  a spus  președintele american, Donald Trump, și intenționează să dezvolte relații intense cu această țară”. Un comentariu similar a fost făcut și de Serghei Lavrov”.
Recent Pentagonul a recunoscut că a utilizat carcase de uraniu uzat în proiectilele utilizate în Siria la fel ca și cele de exemplu din Serbia.
Nici rușii nu ar sta în banca lor. Rusia și-a trecut aviația la „pregătirile de război”. Tocmai s-a aflat că trei Su-24 Sukhoi M rusești din nou i-au „speriat” pe marinarii americani de la distrugătorul „USS Porter”, care a executat un zbor extrem de jos în apropierea navei în Marea Neagră, pe 10-02-2017, comunică un raport al mass-media din SUA. Vă reamintesc și incidentul cu US Navy care a raportat incidentul de zbor cu un Su-24 deasupra distrugătorului „Donald Cook” tot în Marea Neagră. Este raportat că, în timpul primului incident, au zburat "doi ruși cu Su-24, apoi doar unul dintre Su-24 și, în al treilea incident un avion IL-38" (rețineți că IL-38 a fost întotdeauna o aeronavă militară anti-submarin).
Un zvon ce circulă pe internet vizează starea de sănătate a lui Bashar al-Assad (ar fi paralizat). Un jurnalist arab a publicat pe rețeaua Visamela Hurra ÎNREGISTRAREA UNEI CONVORBIRI TELEFONICE cu un reprezentant al spitalului, în care, probabil, este internat președintele Siriei, Bashar al-Assad, reia știrea și portalul Timeturk . Gravitatea pentru realizarea PĂCII în Siria este incomensurabilă dacă așa stau faptele fiindcă ISIS va exploda în agresiunea lor.
Și, cu siguranță, incidentele se vor înmulți în TOATE ZONELE LUMII (vezi cele două bombardiere rusești ce testează mereu zonele NATO sau bombardierele chinezești).
Trezoreria PENTAGONULUI este GOALĂ și Trump „gândește” încă ce să facă de parcă l-ar copia pe Iohannis cu bugetul României.
DOAR în caz de RĂZBOI poate SUA să emită „hârtia” dolar, fără limită, iar Congresul nu se poate opune. Concluzia vine de la sine la CEIA CE SE PREGĂTEȘTE ACUM ÎN LUME.
Și ca să nu fiu confuz amintesc faptul că Trump a afirmat (sfătuit de consilierii săi) că sprijină Japonia 100% în politica sa de apărare (subiect racheta balistică a Coreei căzută în Mare Japoniei). Replica Rusiei face însă deliciul știrii. Dacă Rusia se retrage din insulele Kurile cine credeți că va ocupa bazele militare ale insulelor? În BALANȚĂ și rusii au efectuat teste noi cu rachetele de croazieră din Astrahan.
Obama și-a consolidat, împreună cu gruparea „RĂZBOI” imposibilitatea intervenției prin decizia lui Trump de a modifica „proiectele” dar și „conflictele” ÎN CURS mimând, pompieristic, CU FOC, NECESITATEA de sprijin pentru „SECURITATEA americană”. Exact ca Iohannis și bugetele serviciilor.
Congresul dar și Trump sunt puși în fața unui FAPT ÎMPLINIT și, cu doar câteva din unele „MOTIVE” bine țintite și derulate (parcă ar fi protestele din România) pot chiar AMPLIFICA ȘI CONSOLIDA DIRECȚIA MILITARĂ EXTERNĂ A SUA care aduce un PROFIT URIAȘ magnaților războiului.
Recent, voci ale Casei Albe au lansat știrea că Trump va solicita Rusiei, lui Putin, retrocedarea suveranității peninsulei Crimeea către Ucraina, anulând referendumul din Crimeea, și va obliga Rusia să nu se mai implice în sprijinul separatiștilor din Ucraina, știre ce agită violența RĂZBOIUL redeschis din estul Ucrainei.
Se caută cu înverșunare, de fiecare parte, MOTIVE ale încălcării acordurilor și nevoia de INTERVENȚIE STRĂINĂ.
Încep să apară „dovezi” ale utilizării complexului de rachete tactice APU "Tochka-U" împotriva populației civile din Dombas a afirmat și reprezentantul Comitetului de anchetă al Rusiei. Acest fapt a fost raportat de agenția de investigații prin Svetlana Petrenko. ("Tochka-U" este un sistem de rachete tactice, care ar putea folosi arme de distrugere în masă, adică arme nucleare, dar în practică se afirmă că nu se utilizează. În acest caz, este vorba despre folosirea secțiunii frontale cu o greutate de aproximativ 450 kg de focoase convenționale cu o putere de distrugere foarte mare).
Rusia nu a așteptat „invitații” în a comenta „bârfele dezinformărilor”: „Expresii și expresii pe care le auzim, insistent vehiculate, pot fi interpretate în diferite moduri, până când laturile țintei încep în mod serios să se contureze și apoi să invoce orice problemă, problemă ce nu va fi clară nici până la sfârșitul anului 2017, ceea ce arată în fapt ce are fiecare dintre ele în MINTE (referire la declarația Șefului Departamentului de Informații al ESTONIEI, stat aflat la flancul de nord-est al NATO în Europa, Mikk Maran care a spus în „Raportul anual 2016 al serviciului de informații eston în mod clar că, în 2017 probabilitatea unui atac militar NATO asupra Rusiei, ATENȚIE!!!, există”) a spus Senatorul Oleg Morozov.
„Este mai puțin probabil ca cineva să ghicească ceea ce înseamnă REAL acest lucru. Trebuie să așteptăm o discuție DIRECTĂ a tuturor acestor aspecte, intrate deja în ordinea lor firească între Trump și Putin” a mai spus senatorul.
PRESIUNEA DECLANȘĂRII UNUI RĂZBOI între NATO și Rusia a devenit un „slogan zilnic” al declarațiilor la fiecare NOUĂ MIȘCARE de concentrare de trupe și manevre militare în zonă.
De la simulare la RĂZBOI nu mai e decât un pas. Rusia și-a  trecut aviația la „pregătirile de război” iar anunțul incidentelor curg zilnic spre ... un incident MAJOR.

sâmbătă, 11 februarie 2017

TORNADA SCHIMBĂRILOR GLOBALE

SĂ NU UITĂM ISTORIA NOASTRĂ.
Șeful Departamentului de Informații al ESTONIEI, stat aflat la flancul de nord-est al NATO în Europa, Mikk Maran a spus în „Raportul anual 2016 al serviciului de informații eston în mod clar că, în 2017 probabilitatea unui atac militar NATO asupra Rusiei, ATENȚIE!!!, există”.
Este PRIMA OARĂ când un stat NATO spune CLAR, nu că Rusia va ataca NATO ci ... invers.
Culmea este că apar multe analize DOCTE ale direcțiilor operativ strategice din Europa și fiecare susține un punct de vedere INTERESAT pentru poziția sa geo-politică.
Puțini însă privesc ÎN ANSAMBLU EUROPA și pot face COMPARAȚIE cu direcțiile ofensive utilizate în cele două Războaie Mondiale. Istoricii, mai ales cei militari pot aborda subiectul mai pe îndelete dar eu nu mi-am propus ISTORIE ci ... prezent și să disting probabilitatea unui VIITOR cât mai fezabil cu posibilitățile vizibile de mediu.
În strategia de apărare a flancului sud-estic al NATO, România este, în mod cinic, SACRIFICATĂ DIN START! De ce? Noi de ce nu suntem întrebați? Cât e ÎNCĂ PACE ! Și ca să fie și cireașa pe tort, K.W. Iohannis a trecut, subversiv, organizat, la GUVERNUL MEU 2 ca și executant „strategic”.
Hai să nu fiu DOAR eu analistul fioros,  catastrofic, după aprecierile unui pește prăjit și să vă mai redau două păreri publice avizate zic eu. Și ar trebui să auzim mai multe păreri decât vocile de la proteste. Totul a fost organizat, profesionist. Citește ȘI ici http://www.activenews.ro/stiri-social/Cum-a-fost-confiscat-si-amplificat-protestul-anti-ordonante-Harta-cu-trasee-catre-Piata-Victoriei-ghid-cu-lozinci-scandari-si-mesaje-pentru-manifestanti.-Jurnalisti-inclusiv-de-la-Digi-si-Ziare.com-implicati-in-organizare-140845
Această părere de SACRIFICARE a României, este confirmată și de analizele colonelului Ion Petrescu, publicate de „ActiveNews”.
De pildă, în iulie 2016 domnul colonel Ion Petrescu, scria:
„Federația Rusă are 40.000 parașutiști militari în stare să ocupe în 30–33 ore o cincime din România, adică de trei ori spațiul de azi al Dobrogei. Iar mult invocata Forță de Răspuns a NATO va interveni, cel mai devreme, după 48 ore.”Colonelul (r) Marin Neacșu scrie și el: „Românii au devenit carnea de tun pe care SUA o folosesc peste tot unde e nevoie”.
De scris am mai scris și eu și am argumentat că România TREBUIE să fie pregătită pentru cel puțin 10 zile de lupte independente până la intrarea în acțiune a Art. 5 din Tratatul NATO.
http://icepaliga.blogspot.ro/2014/10/tendinte-actuale-deosebite-in-ducerea.html
Este necesar să rețineți TIMPUL DE REACȚIE RAPIDĂ AL SUA ȘI IMPLICIT AL NATO în cazul unui conflict, din varii motive, ce disimulează o agresiune nemaiîntâlnită fie și cu un agresor total neidentificabil.
Oricare stat membru NATO este așadar OBLIGAT DE SITUAȚIE să fie capabil să-și conserve energia pentru o existență de luptă independentă de cel puțin 4-5 zile teoretic și de circa 15 zile în mod curent.
Cum birocrația și interesele membrilor fac ca în anumite situații să treneze reacția aliaților emițând doar declarații politice de susținere, rețineți că România TREBUIE să poată rezista INDEPENDENT circa O LUNĂ DE ZILE.
Rețineți DURATA fiindcă implică forțe, mijloace și MUNIȚIA necesară dar nu uitați REACȚIILE DIPLOMATICE.
În prezent, cu imposibilitatea de contactare a „păsării noastre călătoare” Klaus și ruptura de comunicare dintre Președinție și Parlament, pe fondul declarațiilor globale ale lui Trump că NATO e o instituție învechită, NEVOIA DE AUTOAPĂRARE SUVERANĂ crește EXPONENȚIAL.
Să nu uităm că VÂLTOAREA INCREDIBILĂ declanșată la reîmpărțirea sferelor de influență după modelul Yalta, summit cerut chiar de Trump, a declanșat o schizofrenie generală a reașezării și a altor Tratate cu anexele lor TERITORIALE, după „pohta ce o pohtesc”.
"Având în vedere faptul că, guvernul rus, un regim autoritar, încă nu se poate elimina COMPLET pin „alte mijloace”, riscul pe care conducerea Rusiei l-a făcut pentru creșterea puterii militare ofensive în zonă, reprezintă O EROARE DE CALCUL STRATEGIC, și încearcă o iritare în apărarea colectivă a NATO" declară în Raport,  Șeful Departamentului de Informații al ESTONIEI, Mikk Maran.
În ipoteza unui conflict cu Rusia, rezultă că NATO ar abandona fără ezitare regiunile noastre extra-carpatice (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia), condamnându-le să fie un SPAȚIU-TAMPON, DE SACRIFICIU, și s-ar replia pe ALINIAMENTUL ARCULUI CARPATIC, mult mai ușor de apărat, cu eficiență maximă și costuri mult mai mici (harta de la începutul articolului sugerează această idee și ... ISTORIC).
Și asta nu în mod fortuit, CI DELIBERAT, în virtutea unei strategii asumate de multă vreme. O strategie pe baza căreia NATO, respectiv principalul nostru aliat, SUA, au gândit-o, PROBABIL, la amplasarea și dotarea celor două baze militare din România (Deveselu, Kogălniceanu).
O strategie de sacrificare „ab initio” a două-treimi din teritoriul României, provincii nefericite, destinate din start a servi doar ca teren de luptă nu este în interesul României.
Rezultă că, pe hărțile NATO, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia ar fi planificate cu bună-știință drept câmp de bătălie (devastatoare, inevitabil, nuclear), iar între timp apărarea restului EUROPEI ar fi consolidată pe Munții Carpați nu pentru români ci DOAR pentru Europa.
Cu haosul ăsta, cu iresponsabilitatea asta DECIZIONALĂ, cu disputele și cu circul ăsta politic, în actualele condiții, Romania merge spre dezastru garantat afirmă și Paul Dragos Aligica - a Senior Fellow at the Mercatus Center, an Adjunct Fellow at the Hudson Institute, and an Associate Professor at the National School of Political Science and Public Administration in Bucharest.
Și analistul american George Friedman ne-a avertizat și el că SUA au decis ca România să facă parte dintr-un „CORDON SANITAR” anti-Rusia, acționând ca izolator sau coridor de protecție (de la Marea Baltică la Marea Neagră).
Aș aduce foarte multe alte argumente dar cred că pentru profesioniști este suficient să spun că este NEFIRESC SĂ NEGLIJEZI DIRECȚIILE DE COMUNICAȚII pentru studiul principalelor direcții operativ strategice ÎN INTERES NAȚIONAL DE APĂRARE și să lași țara la cheremul transformării sale într-un veritabil POLIGON DE RĂZBOI unanim acceptat de PARLAMENT și PREȘEDINȚIE.
Eu am învățat dea-lungul vieții militare că o privire de ansamblu asupra unei hărți fizico geografice plus comunicațiile auto, feroviare, maritime și aeriene, îmi poate arăta care sunt DIRECȚIILE probabile de OFENSIVĂ dar și „PORȚILE” ce trebuiesc APĂRATE VITAL.
Ulterior am găsit o similitudine între traseele șoselelor, autostrăzilor dar și ale conductelor de gaze, canalele de irigații, căi ferate și zonele favorabile/nefavorabile unei OFENSIVE dat și mai important ca și APĂRARE.
Fac precizarea că în 2016 dialogul dinte Rusia și Turcia s-a dus, CONCERTAT, pe acceptarea traseului unor conducte petroliere și de gaze care ATENȚIE!!! să poată fi ușor apărate și protejate de cele două state.
În concluzie, căile de COMUNICAȚII dictează și direcțiile strategice ale OFENSIVEI. Faceți legătura acum cu OPONENȚII SRI (Coldea) pe construirea autostrăzilor peste Carpați și REPETABILITATEA acestei opoziți mai ales de când am devenit membri NATO.
Trump ASTĂZI, iată că SCHIMBĂ PARADIGMELE RELAȚIILOR GLOBALE și nu este admis NIMĂNUI să stea pasiv.
Trump nu este un produs popular, ci UN CAP DE LANCE AL UNOR MIȘCĂRI PROFUNDE DIN STRUCTURILE DE BAZĂ ALE AMERICII. 
De aceea nu l-a asasinat, încă, nimeni.
BANUL FACE LEGEA. ESTE AXIOMATIC.
PENTAGONUL A FOLOSIT LA FINELE ANULUI 2016, TOTĂ OFERTA BUGETARĂ PE TERMEN SCURT din buget, precum contul de BUGET DE RĂZBOI, FĂRĂ LIMITE datorită „operațiunilor de urgență” de peste mări și țări. Acum este într-o CRIZĂ ACUTĂ DE BUGET și aprobare de suplimentare sau VA INTRA ÎN ... „OFF-ACTION”.
România este în DERIVĂ într-un OCEAN DE NEPĂSARE.
Iată cum presiunile BUGETARE din aceste ZILE DE FOC, prefigurează deja BOMBA ce va EXPLODA în noul actual mandat prezidențial. Amorsarea ei se face ACUM, prin inerția deciziilor din 2016 care abia a început să se manifeste pe fondul „SPIRALEI MORȚII”.
VA FI RĂZBOI SUNT ȘI PREDICȚIILE ȘOCANTE FĂCUTE DE FOSTUL SECRETAR DE STAT AL SUA HENRY KISSINGER, ÎN ACESTE ZILE DE FOC, SUBLINIIND ECOUL IMINENȚEI CELUI DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL.
Trump se opune.
Pendulul american al JANDARMULUI MONDIAL trebuie tras pe dreapta. Business-ul devine veriga cheie și nu profitul din războaie. Americanul de mijloc și micile afaceri TREBUIE STIMULATE pentru a echilibra BALANȚA confiscată de CORPORAȚIILE CARE AU DISTRUS ȘI AMERICA.
De aceia INCIDENTELE unui MOTIV de război cu Rusia sunt ABSOLUT NECESARE pentru a determina CONGRESUL SUA la alocarea de NOI resurse de război, bugetul fiind GOLIT în avans, de la finele 2016.
UNDE SE SITUEAZĂ ROMÂNII PE ACEASTĂ MARE TABLĂ DE ȘAH?
PRIVIȚI HARTA EUROPEI ȘI VEDEȚI GRUPAREA POLITICĂ ACTUALĂ SUB PRESIUNEA ȚĂRILOR DE LA VISEGRAD DAR ȘI CONCENTRAREA DE ARMAMENT NATO EXACT ÎN „POARTA POLONO-BALTICĂ”.
PRINCIPALA DIRECȚIE STRATEGICĂ RĂMÂNE MOSCOVA-VARȘOVIA-BERLIN-BRUXELLES dea-lungul căilor de comunicații.
La sud, arcul Carpaților din România devine unul din obstacolele greu de trecut de ruși (oare?) și NATO a decis probabil să nu avem autostrăzi transcarpatice, România devenind un CORIDOR MINAT de apărare care să apere ... Europa.
SUNTEM LA SACRIFICIU !?!
Deși războiul actual nu mai are caracteristicile vechi fiindcă trupele aeropurtate și de desant aerian au devenit unități ofensive de elită, totuși armatele trebuiesc ALIMENTATE și LOGISTICA e nevoie să se țină scai de cele din ofensivă dotate cu blindate, pentru a instaura noua putere la sol.
Administrația celor „Trei Putori” din România, este prinsă ireversibil în JOCUL DE TEATRU al spectacolului absurd de „SUVERANITATE FĂRĂ SUVERANITATE” în care, ca și INTERESUL NAȚIONAL invariabil al lui Oprea, a dat faliment la examenul de doctorat al „președintelui pas cu pas” spre PASUL SUPREM, sclavia ireversibilă pe care o derulează ÎN INTERESUL EUROPEI și nu al ROMÂNIEI.
România oricât s-ar zbate, cu orientarea actuală CONFLICTUALĂ a liderilor politici, nu face decât să se afunde în MLAȘTINA SCLAVIEI fiindcă nimeni și nici o forță din țară nu mai este NAȚIONALISTĂ și care să ofere „CRACA” de care să se agațe România aflată în ASFALTUL de mocirlă al CORPORAȚIILOR pro RĂZBOI.
DNA e DOAR lancea POLITICĂ a luptei serviciilor, avide de putere, iar conturarea celor două DICTATURI, cea a PROCURORILOR și cea a PARLAMENTULUI sunt bruiate acum subversiv de două demonstrații de stradă, ocult dirijate de servicii cu marionetele, țapii ispășitori, partidele slugă în cea mai ineficientă situație sub aspectul VIITORULUI României.
Sa participi la Washington la depunerea jurământului noului președinte, să ai un dialog cu cei mai avizați oameni ai planetei și apoi să vii de la Washington și după ce ai văzut ce-i acolo (dacă ai văzut și înțeles ceva) în loc să-ți înghețe sângele în vine și să anunți „MOBILIZAREA POLITICĂ GENERALA” tu, președinte responsabil, continui să te ții de găinării și manufacturarea de crize, este criminal pentru TOATE partidele detonate FRATRICID de Președinție.