sâmbătă, 3 martie 2018

SISTEMUL ICBM AVANSAT „SARMAT” AL RUSIEI ÎNLOCUIEȘTE „SATAN”

MOSCOVA, 1 martie / TASS /. În cuvântarea privind „STAREA NAȚIUNII”, modelul rus al raportului despre statul național, adresat Adunării Federale, la 1 martie 2018, președintele rus Vladimir Putin a anunțat SURPRIZA.
Președintele rus a demonstrat parlamentarilor și senatorilor din ambele camere ale parlamentului rus, cu un film de la experimente, principalele caracteristici tehnice ale complexului NOU de rachete „SARMAT” ce penetrează ORICE SISTEM de apărare împotriva rachetelor balistice intercontinentale.
„Ministerul Apărării al Rusiei a intrat în faza activă, împreună cu întreprinderile din industria rachetelor și a spațiului pentru a testa și recepționa în 2018 (și nu în 2022), noul sistem de rachete STRATEGICE MARI, „SARMAT” ce va înlocui vechile rachete balistice intercontinentale (ICBM) „SATAN”” a spus Putin.
Noua racheta balistica rusească e superioară chiar și rachetei R36M (up-gradată) denumită Satan2, care e cu zeci de ani înaintea oricărei alte rachete americane și e capabilă să treacă de orice „scut antirachetă”!
Printre noile arme, de ultimă oră, se numără racheta balistică intercontinentală Sarmat, sistemul de arme hipersonice Kinzhal, o rachetă de CROAZIERĂ cu arme nucleare, precum și un vehicul subacvatic fără pilot (dronă) capabil să funcționeze în mod dual (cu propulsor convențional și nuclear), destinat misiunilor atât convenționale cât și nucleare.
Răspunsul Heather Nauert purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american e tulburător:
"Președintele Putin a confirmat ceea ce guvernul american ȘTIA de mult timp" a adăugat Nauert.
INCREDIBILĂ PASIVITATE COLECTIVĂ sau „aranjamente din interes” ale grupării RĂZBOI în acord cu actorii lumii pentru a crește cererea din PIAȚA a vânzărilor de arme?
"De peste zece ani, Rusia a dezvoltat sisteme de arme DESTABILIZATOARE, încălcând obligațiile care decurg din TRATATE" pe care le-a semnat, a subliniat Heather Nauert.
China a comunicat luni, 05-martie-2018, o creștere de 8,1% a cheltuielilor pentru apărare pe 2018, alimentând un program ambițios de modernizare militară și făcând extrem de nervoși vecinii săi, în special Japonia și Taiwanul auto-guvernat dar și SUA. Cheltuielile chineze de apărare reprezintă, oficial, aproximativ un sfert din cheltuielile militare ale Statelor Unite iar China are foarte multe echipamente expirate a subliniat Xi Jinping care a promis anul trecut să facă din forțelor armate ale Chinei o armată de primă clasa mondială până la mijlocul secolului.
NOUA COMEDIE DE SUCCES, „FORMIDABILUL 777”?
Dar oare NUMAI rușii le-au semnat? Ceilalți ce rol au, de spectatori?
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a citat ca exemplu „TRATATUL forţelor nucleare intermediare” (INF), semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov încă din 1987.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a explicat însă, cu emfază, joi, 1 Martie 2018, că noile arme răspund DIRECT la activitatea militară a Statelor Unite, mai scrie și AFP fără nici o culpă juridică. De ce?
SUNT INCREDIBILE ACESTE ESCALADĂRI ALE CURSEI ÎNARMĂRILOR, ACCEPTATE DE ACTORII PRINCIPALI CU „JONGLERII PARANOICE”.
Anunțul de „ELUDARE DIPLOMATICĂ” a startului, ca și China cu autovehiculele electrice și inteligența creativă inclusiv artificială, a indus STAREA GLOBALĂ DE ALERTĂ NUCLEARĂ, rachetele „SARMAT” fiind și ele capabile a „SPARGE” toate sistemele americane de apărare strategică.
Complexul de rachete a fost numit după triburile nomade SARMAȚIENE care au trăit în secolele VI-IV î.Hr. pe teritoriul actual al Rusiei, Ucrainei și Kazahstanului.
Biroul „Makeyev Rocket design” a publicat recent prima imagine a noii rachete balistice intercontinentale grele, RS-28 „SARMAT” (cunoscută și sub numele de raportare NATO SS-X-30). Este pentru a înlocui predecesorul său, R36M2 Voyevoda (sau numele de raportare NATO - SS-18 Satan). Potrivit unei surse TASS, SS-X-30 va fi autorizat pentru serviciu până la sfârșitul anului 2018.
Vehiculul de lovire va zbura spre ținta la VITEZE HIPERSONICE (de Mach 17). ALTITUDINEA ȘI DIRECȚIA ITINERARULUI DE ZBOR SE VOR SCHIMBA TOT TIMPUL, făcând astfel ARMĂTURA imună la orice apărare antirachetă - actuală sau VIITOARE, chiar și pe cele care se bazează pe elemente lansate din spațiu.
"Pentru SS-X-30 nu mai are nici o importanță dacă există o apărare antirachetă sau dacă nu există nici una. Acestea vor „aluneca” neobservate, spun specialiștii în balistica rachetelor.
Fiecare SS-X-30 va transporta 10 la 15 focoase nucleare, situate în partea din față a rachetei. Aceste vehicule de focoase independente, de 150-300 kilotone, sunt aranjate într-un mod asemănător unui „cluster de struguri”, și se vor separa unul câte unul de cluster atunci când PROGRAMUL PREÎNCĂRCAT emite ordinul de a ataca ținta selectată independent.
În timp ce distanța MAXIMĂ la SS-18 „SATAN” a fost de 11.000 de kilometri, SS-X-30 va fi capabilă să atingă obiectivele pana la 17.000 de kilometri și, așa cum promit proiectanții, să atingă obiectivele de-a lungul traseelor de zbor ce TRAVERSEAZĂ POLUL NORD/SUD, caz în care acestea sunt cel mai puțin de așteptat chiar și în situația în care există scuturi antirachetă create. În fapt distanța de zor e „nelimitată” pentru orice punct terestru.
Se reamintește că Uniunea Sovietică avea odată 308 rachete „SATAN” SS-18. Producătorul lor - Yuzhmash - ERA situat în orașul Dnepropetrovsk, UCRAINA. Primul Tratat de reducere a armelor strategice sovietic-american (START-1) sa realizat în mare măsură, ritmic, deoarece Washingtonul avea obsesia cea mai puternică vizavi de capabilitățile rachetei, în special a capul său multiplu alcătuit din zece vehicule de lovire independente, fiecare având un randament de 750 kilotone TNT.
UCRAINA fiind producătorul, fatal, nu?
RUSIA-CHINA-INDIA și BRICS ÎN EXTENSIE AU FURAT STARTUL VIITORULUI. SIRIA RĂMÂNE POLIGON CLASIC DE TATONĂRI.
ACUM FINANȚELE VOR ATACA GLOBAL ȘI RĂZBOIUL FINANCIAR E CU MULT MAI DISTRUCTIV DECÂT CEL NUCLEAR.
JOCUL E ÎN TOI, NU ÎN DOI, E CU VIAȚA MULTOR OI, CA NOI.

miercuri, 28 februarie 2018

REVOLUȚIE MULTIMODALĂ, DOAR INTELIGENȚA SUPRAVIEȚUIEȘTE

Volatilitatea recentă a pieței bursiere GLOBALE ar putea face ca unii investitori să se simtă confortabil, fiindcă le oferă o oportunitate de cumpărare în stocurile de biotehnologie, robotică și mai ales inteligență în management și inteligență artificială. RĂZBOIUL de pe burse abia s-a încălzit. Urmează identificarea victimelor dar și identificarea hackerilor ce operează deja ORGANIZAT la nivel global după intruziunile ofensive de asalt în rețelele criptomonedelor.
VIITORUL E NUMAI INTELIGENȚĂ CREATIVĂ.
INTELIGENȚA UMANĂ + CEA ARTIFICIALĂ REVOLUȚIONEAZĂ, CA UN TSUNAMI DUPĂ UN CUTREMUR DE 11 GRADE RICHTER, INVESTIȚIILE, BURSELE, PIAȚA MUNCI ETC. ETC. ȘI ... CINE NU ȚINE PASUL SCHIMBĂRILOR DISPARE, EFECTIV, MOARE.
ÎNVINGE DOAR INTELIGENȚA CREATIVĂ!!!
11 GRADE NU A EXISTAT NICIODATĂ. FORȚA DE MUNCĂ ÎNALT CALIFICATĂ MAI ARE O ȘANSĂ DE ADAPTARE, RESTUL ... DISPARE, CATASTROFIC. 
TIMPUL S-A COMPRIMAT PÂNĂ LA AUTOAPRINDERE, EXPLOZIV.
NU SUNT METAFORE, „SPIRALA MORȚII” ȘI-A SĂPAT SINGURĂ SUPAPA SCHIMBĂRILOR GLOBALE, PENTRU CEI MAI MULȚI CATASTROFICE. 
Fondul Monetar Internaţional (FMI) DEMASCĂ TSUNAMI și se aşteaptă ca ritmul de creştere al economiei mondiale să atingă 3,9% în 2018 și 4,1 % în 2019 după o creștere de 3,7% în 2017 ca PRELUDIU al REVOLUȚIEI FINANCIARE declanșate.
BĂNCILE VOR ACȚIONA OSTIL CA SĂ NU MOARĂ. VOR EXPLODA DOBÂNZILE LA CREDITE ȘI VOR „STĂPÂNI” (CONFISCA) DEPOZITELE.
DAR CE VALUTĂ VA ÎNVINGE, AURUL SAU BITCOINUL DE AUR?
Pentru monedele virtuale Ripple, Bitcoin, Etherum și Litecoin Singapore, Hong Kong, Coreea de Sud, Filipine dar și în alte state asiatice și din Pacific BĂNCILE caută reglementări fiabile pentru protejarea investitorilor.  Banca centrală reglementează activitățile care implică monede virtuale dacă prezintă riscuri specifice. De exemplu, impune cerințe de combatere a spălării banilor asupra intermediarilor care furnizează servicii în valută virtuală.
"Evaluăm dacă sunt necesare reglementări suplimentare pentru protecția investitorilor", a declarat Ong Chong Tee, directorul adjunct al Departamentului de Supraveghere Financiară de Autoritate Monetară din Singapore. În fapt e un RĂZBOI global pentru a TAXA și criptomonedele.
STATELE LUMII SUNT AVERTIZATE OFICIAL, FINANCIAR DE NECESITATEA SCHIMBĂRILOR.
ROMÂNIA E DE VÂNZARE ANUNȚA DE ANUL TRECUT FMI. ISĂRESCU A DAT „LIBER LA FURAT” CORPORAȚIILOR SUBMINÂND GUVERNUL. IOHANNIS A RENUNȚAT LA AUR ȘI LA DATORIILE CĂTRE ROMÂNIA, DE CE?
AURUL NOSTRU UNDE ESTE INCAPABILILOR?
Anomaliile BITCOIN, GROPARUL SISTEMULUI BANCAR, a declanșat RĂZBOIUL implicând TOATE STRUCTURILE FINANCIARE în operațiunile de CONSERVARE și SUPRAVIEȚUIRE.
„ARTIȘTII” jocurilor FINANCIARE au devenit killeri de profesie. Victimele nu mai au decât o șansă SĂ LUPTE.
SĂ CITIM PIAȚA:
T. Rowe Price a sporit PONDEREA obligațiunilor sporind alocările de numerar.
NEW YORK (Reuters) - Câștigătorul de acțiuni T. Rowe Price Group Inc ( TROW.O ) are un mesaj pentru investitori: nu renunțați la OBLIGAȚIUNI. Oare?
"Ne-am redus alocarea pentru ACȚIUNI și am crescut alocarea noastră atât pentru OBLIGAȚIUNI, cât și pentru NUMERAR (plus Bitcoin???)", a declarat Charles Shriver, co-șef al Comitetului pentru alocarea activelor la T. Rowe Price, care descrie schimbările din trecut la "câteva trimestre".
"AM REDUS PROFILUL DE RISC ÎN PORTOFOLIILE NOASTRE", a declarat Shriver pentru Reuters și în consecință CÂȘTIGUL a crescut.
De ce? Simplu speculațiile sunt SPECULAȚII DIRIJATE SPRE RISC.
FONDURILE DE PENSII pentru T. Rowe Price pentru 2015, 2020, 2025 și 2030 au fost recunoscute EXCELENT COTATE la premiile Thomson Reuters Lipper Fund din 2018, marți, pentru performanța lor de peste trei, cinci sau zece ani. Două dintre fonduri au primit trofee pentru performanța lor în fiecare din aceste perioade. ȘI ASTA ÎNTR-O PIAȚĂ CU  TENDINȚE DE PRĂBUȘIRE.
PREȚURILE DE OBLIGAȚIUNI nu tind să se miște în aceeași direcție a stocurilor în timp, o divergență care îi ajută pe investitori să rămână investitori și pe care Shriver se așteaptă să continue cu obligațiuni și cash (cripto-monede).
Fondurile pentru SCADENȚE la termen, inclusiv cele gestionate de T. Rowe Price, dețin atât acțiuni, cât și OBLIGAȚIUNI, proporția instrumentelor de datorie crescând, în general, pe măsură ce un investitor se apropie de SCADENȚĂ.
ȘI, ATENȚIE LA CIREAȘA DE PE TORT !!!
HONG KONG (Reuters) - Nio a „închiriat” OPT BĂNCI, printre care Morgan Stanley (MS.N) și Goldman Sachs (GS.N), pentru a lucra la o COTAȚIE DE PIAȚĂ de plasare în SUA în 2018 de AUTOMOBILE FULL ELECTRICE estimată în acest an la o valoare de până la 2 miliarde de dolari a declarat pentru Reuters Nio.
Aceste bănci sunt Bank of America Merrill Lynch ( BAC.N ), Credit Suisse ( CSGN.S ), Citigroup ( CN ), Deutsche Bank ( DBKGn.DE ), JPMorgan ( JPM.N ) și UBS ( UBSG.S ) și alții, care refuză să fie identificați ca fondatori ai tranzacției, refuzând și comentariile publice.
CHINA și ASIA de SE au forțat startul estimat la 2022.
MOARTEA VINE ELECTRO-DIGITAL-INTELIGENT și cu MULTE alte surprize atașate NOULUI DRUM AL MĂTĂSII, MULTI-MODAL, MULTI-SISTEMIC.
Oferta IPO propusă de Nio de 1 miliard de dolari la 2 miliarde de dolari vine de la o firmă de REZERVĂ după refuzul ofertei gigantului de comerț electronic Alibaba Group Holding Ltd (BABA.N).
Nio, înființată de antreprenorul chinez de internet William Li în 2014, NECUNOSCUT care iată caută un capital proaspăt pentru a-și finanța extinderea și investițiile în domenii care includ tehnologia autonomă, robotică, inteligență complexă inclusiv de conducere și management și baterii electrice.
PLANUL COLOSAL AL CHINEI e conceput pentru a-și asigura dominația, el este dominat de Inteligența artificială ce este LIDER al viitorului!
La capătul maxim al potențialului ofertei, IPO-ul Nio va deveni cea mai mare firmă chineză cotată în AMERICA de la lansarea în 2014 a pachetului de 25 de miliarde de dolari al gigantului de comerț electronic Alibaba Group Holding Ltd (BABA.N). În octombrie 2016, compania chineză de logistică ZTO Express a obținut și ea 1,41 miliarde de dolari dintr-un IPO la New York.
NIO, cunoscută anterior ca NextEV, se numără printre PRIMELE COMPANII DE VEHICULE ELECTRICE CHINEZE care lansează UN VEHICUL DE PRODUCȚIE PROPRIE, multe dintre ele prezentând doar mașini de concept. În noiembrie anul trecut, compania a câștigat mai mult de 1 miliard de dolari în ultima sa rundă de strângere de fonduri, condusă de investitorul BANCAR Tencent, evaluând compania la aproximativ 5 miliarde de dolari.







Firma a lansat vânzările primei sale mașini de PRODUCȚIE DE SERIE - vehiculul sport utilitar PUR ELECTRIC, cu șapte locuri ES8, în decembrie, la aproximativ jumătate din prețul modelului X de la Tesla, SUA estimat a intra pe piață până în 2020.
Nio are și banca asiatică Tech Tencent Holdings Ltd (0700.HK), în calitate de SUPORT PRINCIPAL, alături de firmele de investiții Hillhouse Capital Group și Sequoia Capital.
China își propune să devină, lider mondial în industria inteligenței artificiale, care va ajunge să valoreze peste 150 de miliarde de dolari în maxim 10 ani, potrivit unui document oficial al autorităților de la Beijing.
Consiliul de Stat al Chinei a publicat săptămâna aceasta o foaie de parcurs în care sunt enunțate planurile privind dezvoltarea inteligenței artificiale și aplicarea ei în domenii care variază de la cel militar la planificarea urbană, scrie CNBC.
Sunt vizate dezvoltarea de software și de hardware, robotică, vehiculele, realitatea virtuală și augmentată.

INTELIGENȚA A RUPT STARTUL ȘI TSUNAMIUL RUPE PIAȚA SPRE LANSAREA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE AGREGATE MULTIMODAL DE LA FINANCIAR LA MANAGEMENT ȘI PÂNĂ LA PIAȚA MUNCII.
CINE VA ÎNVINGE? ROMÂNIA TU CE FACI CU INCOMPETENȚII?

Lt.col. retragere
Inginer și economist licențiat
Ioan CEPALIGA



marți, 20 februarie 2018

CORPORAȚIILE ÎN RĂZBOIUL GLOBAL. OFENSIVA SUA „AMERICA FIRST” PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI FISCAL ISTORIC, CORPORATIST.

GENEVA (Reuters) - Țările din Organizația Mondială a Comerțului trebuie să se pregătească pentru un VIITOR FĂRĂ CA STATELE UNITE să fie membre ale clubului, a declarat luni, 19-02-2018, fostul șef al OMC, Pascal Lamy.
Planul B ar fi să "se asigure că sistemul poate funcționa fără SUA", a spus Lamy, adăugând: "Zvonul că ar putea exista un plan B ar putea ajuta planul A (să țină cont de ținta SUA „America First”) să funcționeze mai bine".
Lamy a declarat că tactica Statelor Unite ar putea duce la unul din cele trei rezultate LOGICE.
Cel mai blând a fost REFORMAREA JURISPRUDENȚEI OMC pentru a răspunde preocupărilor Washingtonului.
Calea de mijloc a condus la epoca anterioară OMC a unor discipline comerciale mai slabe și la o aplicare mai redusă a standardelor restrictive.
"Cel de-al treilea scenariu posibil este ceea ce eu numesc "COWBOY-UL SINGURATIC ", fie că se retrage  SUA din OMC, fie că ceilalți, pentru a rezista acestei ofensive americane, vor construi un OMC NOU, minus SUA"
Lamy a spus că a simpatizat unele dintre plângerile SUA despre China, deși președintele Donald Trump și consilierii săi au avut o viziune "MEDIEVALĂ" asupra comerțului, în contradicție cu realitatea modernă a lanțurilor de valori globale, cu standarde pentru corporatiști.
Dolarul s-a stabilizat marți deși a fost afectat de preocupările din ce în ce mai mari pentru un deficit fiscal „BALONAR” al Statele Unite ce ar putea perturba economia MONDIALĂ.
Apoi au venit observații din partea secretarului Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, care a provocat îngrijorarea că Statele Unite ar putea urmări o politică a „dolarului mai slab”, deoarece deficitul comercial a ajuns la cel mai înalt nivel în aproape un deceniu.
Garantarea îngrijorărilor legate de deficitul bugetar al Statelor Unite, care preconizează că BALONUL va depăși 1 trilion de dolari în 2019, pe fondul unei cereri de cheltuieli guvernamentale și a reducerilor mari ale impozitului pe profit, care subminează și dolarul american.
"DOLARUL A CĂZUT CONTINUU, dar cu schimbarea temelor țintelor. În prezent, creșterea preconizată a problemelor legate de datoriile americane, reducerea cumpărării obligațiunilor Fed și diminuarea deficitului fiscal al SUA sunt principalul obiectiv al lui Trump."
"Aceasta ar însemna că randamentele pe termen lung ale SUA vor rămâne ridicate, ÎN TIMP CE DOLARUL VA RĂMÂNE IEFTIN, adică orice retragere în dolari va fi probabil mică, în timp ce căderea acestuia ar putea fi mult mai mare", a spus el.
Economiștii declară că reducerea impozitelor și planurile de cheltuieli ale președintelui american Donald Trump ar putea să răstoarne, prin supra-încălzirea unei economii deja puternice, provocând o creștere nedorită a inflației și o criză globală fiindcă SUA CERE PLATA DATORIILOR ISTORICE.
Așteptările că BCE va renunța la stimulul său DICTATORIAL au fost principala forță motrice a raliului euro de anul trecut, 2017.
Cu toate acestea, pe termen scurt, investitorii pot fi MULT mai precauți în legătură cu cumpărarea monedei comune pe fondul incertitudinii politice de pe continent.
Bossul Carney spune că și BITCOIN a "eșuat destul" ca monedă, semn că STATELE s-au aruncat în piață. Bitcoin BTC = BTSP a eșuat ca monedă măsurată prin REPERE STANDARD și nici nu este nici un DEPOZIT de valoare după metodele bancare, nici o modalitate utilă de a cumpăra lucruri piața ne fiind standardizată, OMC, a declarat luni guvernatorul Bank of England Mark Carney. Nimeni nu o folosește ca mijloc de schimb, ÎNCĂ.
Tehnologia de bază a cripto-valutei ÎNSĂ, poate totuși să se dovedească UTILĂ ca modalitate de verificare a tranzacțiilor financiare într-un mod descentralizat, a adăugat el.
Guvernatorul băncii centrale a mai spus că, pentru a face ca Marea Britanie să plece de la Uniunea Europeană PÂNĂ în martie 2019, CÂT MAI BINE POSIBIL, autoritățile britanice de reglementare intenționează să acorde instituțiilor financiare "BENEFICIUL ÎNDOIELII, DINCOLO DE ULTIMUL MINUT".
Sectorul financiar al Marii Britanii va fi "servitorul industriei nu maestrul tuturor corporațiilor", dacă Partidul Laburist al opoziției intră la putere, liderul său, Jeremy Corbyn, a spus marți, acuzându-i pe bancheri că au luat ostatic economia. HEI ROMÂNI SE AUDE?
Bursele sunt tot în agonie și după aceste ȘOCURI de schimbări economice uimitoare. SUA în luptă cu restul lumii trezite ca noi posibili lideri, CHINA ca prim concurent.
România cu o rată de îndatorare dintre cele mai mici este împinsă spre „groapa piețelor perdante” de atacul furibund corporatist îngrozit de CEL MAI MARE RITM DE CREȘTERE ECONOMICĂ PROGNOZAT DE CHINEZI pentru România, un neica novice chinez și nu de organizațiile financiare occidentale ca „asasini economici profesioniști”.
România TREBUIE DEZMEMBRATĂ, bucată cu bucată, iar REESURSELE INTEGRAL CUMPĂRATE pentru a ucide din fașă „TIGRUL EUROPEI” mai sadic ca pe Ceaușescu.
Christine Madeleine Odette Lagarde, Managing Director (MD) of the International Monetary Fund - FMI, a anunțat OFICIAL CORPORAȚIILE LUMII că, ROMÂNIA E DE VÂNZARE.
Isărescu a dat și el semnal ÎN TANDEM, pentru prețurile corporatiștilor „LIBER LA FURAT”!
ROMÂNIA E ÎN PERICOL EXISTENȚIAL PRIN AVIZUL LIDERILOR DIN CELE TREI PUTORI.
ROMÂNI CE FACEȚI? ROMÂNIA MOARE UCISĂ DE ASASINII CORPORATIȘTI, PROFESIONIST!
Și piețele petrolului au fost ÎN CREȘTERE marți, în timp ce prețul petrolului brut din SUA a fost împins în jos de fluxurile reduse din Canada, în timp ce prețurile internaționale Brent au scăzut și ele. Și totuși „Contractele futures” ale celor de la West Texas Intermediate (WTI) au fost de 62,16 dolari/baril la 0153 GMT, în creștere cu 48 de cenți, sau 0,8%, de la ultima lor decontare.
COLOSAL e și APETITUL actual al Chinei pentru CARNEA DE PORC și VITĂ. Până la sfârșitul anului 2018, 10.000 de scroafe vor trăi în două hambare uriașe pe un sit de 73 de hectare, DOAR la o fermă de familie din satul Xiaoxinzhuang, provincia Hebei, China, producând până la 280.000 de purcei anual sau aproximativ 20.000 de tone de carne de porc.
Trecerea de la orez la carne de porc/vită/oi nu mai e un lux ci necesitate pentru NOILE grătare, deoarece schimbă o mare parte a producției de la STILOURI la PORCII din grădină și până la HAMBARE AUTOMATE, după tipul folosit pe scară largă în Statele Unite.
https://twitter.com/twitter/statuses/965779816908693504
Unii din industrie estimează că s-ar putea construi câteva sute de ferme de scroafe, cu aproximativ 5.000-8.000 de capete DOAR în acest an, chiar mai mult decât anul trecut, accelerând transformarea spre cea mai mare industrie de carne de porc din lume ce devine o concurentă devastatoare.
Fermele mai mari, standardizate, deschid AZI calea către o piață mai sofisticată, China aprobând în această săptămână un CONTRACT FUTURES și la carne de vită pentru a ajuta fermierii să acopere riscurile legate de prețuri.
NOUL DRUM AL MĂTĂSII DĂ DEJA FIORI PIEȚELOR GLOBALE ALE OMC.
Lt.col. retragere,
Ing. și ec. licențiat
Ioan CEPALIGA

luni, 22 ianuarie 2018

SCHIMBAREA MONDIALĂ A PARADIGMEI LIDERULUI GLOBAL

De mai bine de 70 de ani, lumea globală s-a supus paradigmei „jandarmului” mondial, „descurajarea   militară”  și apărarea interesului american oriunde în lume inclusiv prin  utilizarea armatei. Ei cum așa?!  Păi da, dacă FED prin FMI și  BM a investit  capital (dolari) sau prin alte investiții, SUA își apără  interesul investițional. Simplu, nu?  Dar e foarte  complicat. De aici TEAMA că și noul LIDER  MONDIAL  își va impune DISCREȚIONAR interesul (China,  Rusia,  BRICS și alianțele inițiate gen „Noul  Drum  al  Mătăsii”) https://jamestown.org/program/china-takes-steps-toward-realizing-silk-road-ambitions/) TEAMĂ ce capătă accente paranoido - schizofrenice  cu consecințe   diplomatice și sociale  demențiale (rusofili, chinezofili, comuniști, fasciști, „mațe-n drum”, mafioți  etc. etc. ce atentează la   schimbarea  actualei paradigme și INTERESULUI ALIANȚEI,  toate celelalte fiind INAMICE sloganului  „America first”). Bitcoinul face și el NOUA „lege financiară” globală.
În  ISTORIE de  regulă LIDERUL  a acoperit  circa 100 de  ani.  (vezi  tabelele PIB și  corelați TRANZIȚIA și RĂZBOAIELE  generate pentru supremație.)

Eu am mai făcut o prezentare și pe  blogul meu
http://icepaliga.blogspot.ro/2014/05/iata-o-comparatie-zonelor-geografice-in.html
În special, China construiește AZI noi instituții de dezvoltare a unei „AUTOSTRĂZI MULTIMODALE” pe  un culoar/centură GLOBAL/Ă care  să lege  China  ca și NOU  LIDER MONDIAL,  și NOU  „JANDARM” pentru  apărarea INVESTIȚIILOR aliaților  la proiect (Bank of Investment Investment Infrastructure - AIIB), proiecte mega-regionale ("One Belt One Road") de „restul” lumii.  De aceia dezvoltă  noi și noi alianțe economice pe tot globul.

ATENȚIE ! Asemenea  OFERTE apar  extrem de RAR,  la sute de ani. Cine „pipăie” cu  mult fler al interesului național „face tumbe” ca țara sa  să fie conectată  chiar ca fondator la proiect.
Ungaria e în topul UE ca și conectare concretă la acest IMENS proiect. Grecia dar chiar și   Giurgiulești sunt  mult  mai active ca   România. Noi ca și GÂGĂ, am sughițat de  plăcerea deciziei prostului și  am lăsat și aurul nostru de la Londra la mâna de negociere a altora.
Germania a fost PRIMA care și-a negociat INTERESUL PROPRIU fie în aducerea aurului acasă, fie în conectarea la gazul rusesc, fie în relațiile cu China inclusiv pe proiectul „Noului Drum al Mătăsii” fie în conectarea la resursele lumii chiar și umane în migrația dezrădăcinaților special creați etc.  etc..
Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, face parte din tabăra optimiștilor, considerând că Beijingul ar putea să umple golul care s-ar deschide în cazul unei RETRAGERI AMERICANE din comerțul liber. "Noul Drum al Mătăsii arată că acolo (în China) se gândește și se acționează pe termen lung", a spus Gabriel.
Exact, vezi  istoria  variației PIB-ului mondial.
Ministrul german al economiei, Brigitte Zypries, a subliniat că acest proiect EPOCAL trebuie să se dezvolte "pe baza unui parteneriat real, a folosului reciproc (german-chinez nu UE-China deși China vizează EUROPA) și a condițiilor de competiție similare". În plus, trebuie să fie incluse cât mai multe țări dar ... nu din UE "E nevoie de un demers multilateral, nu de proiecte izolate." Când vor fi finalizate coridoarele comerciale între China și Occident, FIRMELE GERMANE și întreprinderile mijlocii vor profita, probabil, cel mai mult  dintre toți. "Mulți directori de companii TREBUIE SĂ TREACĂ PESTE FRICA LOR DE CHINA", a subliniat Helmut Naujoks, președintele secției germane a World Peace and Diplomacy Organization (WPDO). Acesta, Naujoks, se întâlnește până la 20 DE ORI PE AN ÎN CHINA cu investitori care vor să coopereze cu firme GERMANE. Acestora din urmă le recomandă să creeze contacte cât mai bune - și să dea dovadă de RĂBDARE: "Întâi vine PRIETENIA, apoi AFACEREA. Sau, în termeni economic: sustenabilitatea creează prosperitate."
România așteaptă însă ca UE să ne repartizeze o bucățică de  „cașcaval” și PIERDE OFERTE DE MILIARDE. Viceprim-ministrul Paul Stănescu a condus în 2017  delegaţia guvernamentală care a reprezentat România la cel de-al 6-lea summit al şefilor de guvern din statele Europei Centrale şi de Est şi Republica Populară Chineză, care s-a desfăşurat ... în Budapesta.
România a refuzat cu o frică schizofrenică orice ofertă DIRECTĂ  a Chinei, Rusiei, BRICS sau orice stat din afara UE. De ce?
E ABERANT.
Cu toate acestea, în ultimii câțiva ani, chiar dacă activismul țărilor BRICS în crearea alianțelor economice de pe glob a crescut, dezvoltarea organizației BRICS însăși nu a fost viguroasă, susține de exemplu Yaroslav Lisovolik în lucrarea sa BRICS-plus: Globalizarea alternativă e o soluție de afaceri?! Într-adevăr, în ciuda creării Băncii noi de dezvoltare și a unor inițiative de stimulare a relațiilor economice dintre membrii BRICS, există un sentiment că BRICS începe să se confrunte cu limitări pentru continuarea integrării.
Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm cu privire la unicitatea grupului BRICS este că fiecare membru este, de asemenea, O ECONOMIE DE VÂRF PE CONTINENTUL sau SUBREGIUNEA sa într-un aranjament de integrare regională.
Toate țările care sunt parteneri ai BRICS în cadrul acestor acorduri de integrare regională pot forma ceea ce ar putea fi numit "cercul BRICS+" care devine deschis la moduri flexibile și multiple de cooperare (nu doar exclusiv prin liberalizarea comerțului) pe bază bilaterală sau regională.
Astfel, mai degrabă decât extinderea grupului de bază al membrilor BRICS, inițiativa BRICS+ încearcă să creeze o nouă platformă pentru formarea alianțelor regionale și bilaterale între continente și urmărește să reunească blocurile de integrare regională, în care economiile BRICS joacă un rol de lider.
ÎN CONSECINȚĂ, principalele blocuri de integrare regională care ar putea să formeze platforma BRICS+ includ Mercosur, Uniunea vamală din Africa de Sud (SACU), UEE, SAARC, precum și acordul de liber schimb China-ASEAN.
În total, într-un astfel de cadru, 35 de țări formează cercul BRICS+.
Formarea unor astfel de alianțe extinde VERTIGINOS cercul BRICS de „PRIETENI” către ceea ce se poate numi BRICS++, care completează posibilele alianțe din cadrul cercului BRICS+ cu posibilitatea de a forma un set de alianțe cu restul țărilor în curs de dezvoltare. De fapt, modelul BRICS+ este similar cu politica de liberalizare competitivă din lumea dezvoltată, în care regionalismul este completat și întărit de alianțe bilaterale.
OCCIDENTUL a luat  foc mai ales   că  SUA cere „decontarea” costurilor. Mâine se reunesc la  Davos.
World Economic Forum 2018 https://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2018 (23-26 ianuarie 2018 Davos-Klosters, Elveția) vrea să cheme la „crearea unui viitor comun într-o lume fracturată”.  Aceasta este tema întâlnirii anuale a acestui an.
A 48-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial urmărește, prin urmare, re-dedicarea CONDUCĂTORILOR din toate categoriile sociale pentru a dezvolta o narațiune comună pentru îmbunătățirea stării lumii. Programul, inițiativele și proiectele reuniunii se axează pe crearea unui viitor comun atenție! în lumea fracturată. Reunindu-ne la începutul anului, putem modela viitorul prin aderarea la acest efort global, fără egal, în co-design, co-creație și colaborare. Adâncimea și lățimea programului fac din el un veritabil summit al summiturilor.
PENTRU   CINE? Citiți cu atenție LISTA cu PARTENERII INVITAȚI și veți vedea numai CORPORAȚII. De ce? Priviți:
------
ABB Abraaj Group Grupul Accenture Adani Grupul African Minerale Rainbow Agilitate Alibaba Group Allianz ArcelorMittal A.T. Kearney Audi Bahrain Consiliul de Dezvoltare Economică Bain & Company Banco Bradesco Bank of America Barclays Element de bază Bill & Melinda Gates Foundation BlackRock Boston Consulting Group BP Bridgewater Associates BT Burda Media CA Tehnologii Centene Corporation Centrica Chevron Cisco Citi Clayton, Dubilier & Rice Credit Suisse Dangote Group Grupul Deloitte Dentsu Deutsche Bank Deutsche Post DHL Ericsson Ernst & Young Facebook Fluor Corporation Goldman Sachs Google Grupul Hanwha Energy Corporation HCL Technologies Heidrick & Struggles Hewlett Packard Enterprise Hitachi HSBC Huawei Technologies IBM Corporation IHS Markit Infosys Itaú Unibanco JD.COM JLL JPMorgan Chase & Co Khazanah Nasional Koç Holding KPMG Kudelski Group Lazard Grupul LIXIL LUKOIL Grupul Luksic ManpowerGroup Marsh & McLennan Companiile Mastercard McKinsey & Company Microsoft Mitsubishi Corporation Mitsubishi Heavy Industries Morgan Stanley MSD Nestlé Novartis Grupul Omnicom PepsiCo Pfizer Procter & Gamble Publicis Groupe PwC Qualcomm Reliance Industries Renault-Nissan-Mitsubishi Rockefeller Foundation Royal DSM Royal Philips Salesforce SAP Saudi Aramco Societatea Saudi Basic Industries (SABIC) Sberbank Schneider Electric Siemens AG Grupul SK SOCAR (Compania de stat petrolieră a Republicii Azerbaidjan) Standard Chartered Bank Swiss Re Takeda Pharmaceutical Grupul Adecco Compania Coca-Cola Thomson Reuters TPG Tsinghua Holdings Co UBS Unilever UPS USM Holdings VEON Visa Grupul Volkswagen VTB Bank Wellcome Trust Wipro WPP Zurich Insurance Group.
------
Care e diferența? Occidentul mizează în continuare pe CORPORAȚII și averea LIDERILOR iar China plus  BRICS++ pe MASE ca FORȚĂ DE MUNCĂ ÎNALT CALIFICATĂ ȘI MULȚUMITĂ.
Al XIX-lea Congres (octombrie 2017) al Partidului Comunist din China CpoateONTUREAĂ șZi mai multă putere pentru preşedintele Xi pentru Azi când China   avea mai multă putere ca oricând în lume.
Unul din obiectivele din noua viziune este MAJORAREA STANDARDELOR DE VIAŢĂ la un nivel egal cu cel din statele avansate până în 2035, spun surse apropiate preşedintelui.
Acesta ar vrea să ridice PIB per capita de la 8.100 de dolari (în 2015, fiindcă în 2016 avea deja  8,123.20 $/capita. România în 2016 avea 9,519.90$/capita VEZI fișierul Băncii  Mondiale) la 30.000 de dolari, cât este cel al Italiei (2016 avea 30,674.80$/capita).
https/data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD
În arena diplomatică şi culturală, Xi va milita probabil pentru întărirea influenţei Chinei, inclusiv prin ceea ce se cheamă SOFT POWER, prin iniţiativa BELT AND ROAD - proiectul prin care preşedintele vrea să creeze o largă zonă economică din China până în EUROPA și în jurul Terrei.
Coridorul Danubius este veriga lipsă între Drumul Mătăsii și Europa de Vest (vezi imaginea)
La congres, Xi şi-a expus propria viziune despre o CHINĂ CARE PREIA CONDUCEREA ÎN MODELAREA ORDINII MONDIALE NU DOAR ECONOMIC ŞI MILITAR, CI ŞI ÎN CULTURĂ SAU PROTECŢIA MEDIULUI.
De ce  TEAMĂ  pentru dezvoltarea țărilor secătuite de RĂZBOAIE?
Unde și cum  a  evoluat România? Iată evoluția PIB/capita și  comparați-l în același tabel al Băncii Mondiale cu alte state ale lumii. Atașați guvernul și vedeți rezultatul. Poziția  204. https://1drv.ms/x/s!AvrZiblaERiUtibs6xhhVbmRKkGW și https://1drv.ms/x/s!AvrZiblaERiUtiUnlJdFw3c95lcR

Lt.col.ing. și ec.licențiat, în retragere
Ioan  CEPALIGA

marți, 28 noiembrie 2017

ROMÂNIA ÎN SCANDALUL ALEGERILOR DIN SUA

Serviciile de informații din  România nu fac absolut NIMIC pentru a atenționa PERSONAL entitățile țintă ale unor  hackeri fie ele chiar și cu funcții cheie, bănci, guvern, etc.
 DOVADĂ? Chiar experiența personală în atacurile de phishing, hacking, spam, atac direct asupra computerului meu  de virusare țintită și culmea  toate de la ALIAȚII  noștri „fideli” dar,  chiar și de  la serviciile noastre care  au intrat  pe  computerul meu pentru a mă monitoriza și, în cel mai bun caz, bloca dar au produs și pagube.
Personal  am scris despre  aceste atacuri dar ... nimeni nu a mișcat nimic și am „luptat singur” cu „atacatorii”.
Iată doar câteva spicuite de pe blogul meu dar am postat destul de des și concret și pe facebook.
http://icepaliga.blogspot.ro/2013/12/frauda-bancara-instructiuni.html
http://icepaliga.blogspot.ro/2014/07/atentie-java-oracle-viruseaza.html
http://icepaliga.blogspot.ro/2014/03/despre-unele-efecte-ale-razboiului.html
https://ro.sputnik.md/romanian.ruvr.ru/news/2014_03_30/Facebook-dezvolta-tehnologii-pentru-accesarea-Internetului-cu-ajutorul-dronelor-Si-satelitilor-4284/
CE FAC AMERICANII versus România care nu mișcă decât ... VORBE?  Aproape la fel, nimic.
Pe lângă hackerul român GUCCIFER, arestat pentru  violarea și a  emailurilor lui Hillary Clinton, fostul director SRI, George Maior, a avut o reacție surprinzătoare la dezvăluirile făcute de Guccifer în interviul acordat lui Adrian Ursu. Potrivit fragmentului difuzat la 100 de minute, de la Antena 3, George Maior a catalogat declarațiile celebrului hacker drept ATENȚIE „fakeNEWS”.
Guccifer - pe nume real  Marcel Lazăr, cel mai temut hacker român, a pledat ÎNSĂ vinovat în fața instanței americane. SÎC.
În luna octombrie 2016, doi jurnaliști ai AP - (The Associated Press) au vizitat în România, firma THCServers.com, o companie de internet pe fibră  optică, de familie, pe fostele baze ale unei ferme de pui din epoca comunistă din afara orașului CRAIOVA - România. Acolo, CINEVA a înregistrat DCLeaks.com, primul dintre cele trei site-uri web care publică cache-uri cu e-mailuri aparținând democraților americani și altor oficiali americani la jumătatea anului 2016.
SURSA: https://apnews.com/f1a5570b7ce04d39bab00ae3a9041460
DCLeaks era în mod clar legat de Fancy Bear. Rapoartele anterioare ale AP - (The Associated Press) au constatat că toate victimele site-ului au fost vizate de grupul de hacking înainte ca e-mailurile lor să fi fost lansate online.
Cu toate acestea, fondatorul THC, Catalin Florica, a spus că nu a fost niciodată abordat de către organele de drept. Fac precizarea, NICI EU.
- E curios, spuse Florica. "Sunteți primii care ne contactează". 
THC a înregistrat doar site-ul, un proces simplu, care de obicei durează doar câteva minute. Dar reacția a fost similară la birourile din Kuala Lumpur ale companiei web din Malaezia Shinjiru Technology , care găzduia dosarele furate ale DCLeaks pe durata campaniei electorale.
Directorul executiv al companiei, Terence Choong, a spus că nu a auzit niciodată de DCLeaks până când AP-ul la contactat.
"Care este problema?", A întrebat el.
"Este absolut confuz", a spus și Philip Reiner, fost director senior al Consiliului Național de Securitate, care a fost anunțat de AP - (The Associated Press) că a fost vizat în 2015. „Trebuie să spuneți asta poporului american. Trebuie să vă protejați cetățenii.”
Întrebări legate de manipularea de către FBI a datelor largi a hacking-ului Fancy Bear până în martie 2016, când agenții au sosit neanunțați la sediul lui Hillary Clinton din Brooklyn pentru a-și avertiza campania despre un val de e-mailuri falsificate și furate sunt tot mai abundente.
Agenții au oferit puțin mai mult decât sfaturile de securitate generice pe care le-a pus deja în practică campania și au refuzat să spună cine credeau că se află în spatele încercărilor de intruziune, potrivit unei persoane care a fost acolo și a vorbit cu condiția anonimatului, deoarece conversația era menită să fie CONFIDENȚIALĂ .
Maestrul pensionar, James Phillips, a fost unul dintre primii care au publicat conținutul mesajelor primite de la DCLeaks atunci când site-ul a făcut debutul informațiilor  în iunie 2016.
Însă veteranul armatei a declarat că nu și-a dat seama că e-mailurile sale personale "plutesc în briză" până când un jurnalist l-a sunat două luni mai târziu.
"Faptul că un reporter mi-a spus despre felul lui DCLeaks mă face trist", a spus el. "AȘ FI VRUT SĂ FI FOST O SURSĂ GUVERNAMENTALĂ".
Povestea lui Phillips se va repeta din nou și din nou pe măsură ce AP - (The Associated Press) vorbea oficialilor de la Universitatea Națională de Apărare din Washington pentru Comandamentul de Apărare Aerospațială din America de Nord din Colorado.
Printre aceștia se numără: fostul șef al Agenției de Informații de Apărare, avocatul general Patrick Hughes; fostul șef al Inteligenței Forțelor Aeriene, fostul Gen. Lt. David Deptula, pensionar; fost ul subsecretar de apărare, Eric Edelman; și fostul director al securității cibernetice pentru Forțele Aeriene, pensionarul , Gen. Lt. Mark Schissler și alții.
Generalul în rezervă, Brian Keller, fost director al serviciului militar de la Agenția de Informații Geospațiale, nu a fost nici el informat, chiar dacă DCLeaks i-a publicat e-mailurile la internet. Într-un apel telefonic cu AP - (The Associated Press), Keller a spus că încă nu era clar despre ce sa întâmplat, cine la atacat sau dacă datele sale erau încă în pericol.
"Ar trebui să fiu îngrijorat sau alarmat sau altceva?", A cerut Keller, care a părăsit agenția de spionaj în 2010 și acum lucrează în industria privată.
Nu toți intervievații au simțit că FBI are responsabilitatea și obligația de ai avertiza.
În absența oricărui avertisment OFICIAL, unii dintre cei contactați de AP - (The Associated Press)  au respins ideea că au fost recrutați de serviciul de informații al unei puteri străine.
"Nu deschideți ceva ce nu recunosc", a spus Joseph Barnard, care a condus filiala de recuperare a personalului din cadrul Comandamentului de Apărare a Aerului al Forțelor Aeriene americane.
Ar putea fi adevărat și pentru Barnard; Datele furnizate de Secureworks sugerează că nu a făcut niciodată clic pe link-ul rău intenționat trimis lui în iunie 2015.
Sunt și copii implicați.  Copiii intervievați au declarat că AU PĂSTRAT MATERIALE CLASIFICATE din mesajele primite de la Gmail, însă experții de informații spun că spionii ruși ar fi putut folosi corespondența personală ca o rampă de lansare pentru hacking, recrutare sau chiar șantaj al copiilor.
"Începeți să aveți informații pe care ați putea să le folosiți împotriva acelei persoane", a declarat Sina Beaghley, cercetător la RAND Corp., care a lucrat la NSC până în 2014.
LĂSATE SĂ SE DESCURCE SINGURE, UNELE ȚINTE ȘI-AU IMPROVIZAT SECURITATEA INFORMATICĂ.
"GUVERNUL NOSTRU TREBUIE SĂ-ȘI ASUME O RESPONSABILITATE mai mare pentru a-și apăra cetățenii atât în lumea fizică, cât și în lumea cibernetică, acum, înainte ca o cibernetizare să producă un rezultat și mai catastrofal decât am experimentat deja", a spus McFaul.
Un alt român ar fi și fotograful  care a câştigat premiul al doilea la categoria „Contemporary Issues/ Singles”, Vadim Ghirda, de la Associated Press, care a surprins imaginea imigranţilor care traversau un râu pentru a ajunge în Macedonia din Grecia.
Și sunt mulți alți suspectați de atacuri țintite poate mai dur decât fusei eu ca țintă dar OFICIALII români sunt  ...  „mucles”.
ȘI NE MIRĂM DE CE SERVICIILE ABUZEAZĂ DE INTERCEPTĂRI  ȚINTITE POLITIC.
Lt. col. retragere
Ioan CEPALIGA

duminică, 22 octombrie 2017

RĂZBOIUL FED-ULUI CU NUMERAR

Descoperă războiul actual al Fed-ului cu numerar: Raport special: băncile sunt în poziția de a profita de acum de conturile voastre bancare!
https://try.monumentgold.com/1503_101617/?msid=1503 scrie „NEWSMAX”, ziar independent american, în paginile sale financiare.
Să nu uităm că „Spirala morții” a ajuns deja de câțiva ani la actul FINAL al apocalipsei declanșate la „Declarația bombă - dolarul mai bun decât aurul” care a răsturnat echilibrul mondial al solvabilității financiare globale.
Se apropie ASTĂZI, după numeroase încercări de atenuare a șocului apocaliptic financiar global, o revizuire a conducerii Rezervei Federale (Fed) și președintele Trump obține o șansă extrem de rară de a influența politica intangibilă a Fed . El va înlocui cinci dintre Consiliile de Administrație ale celor șapte membri ai băncii centrale, inclusiv pe președintele Fed, Janet Yellen.
Woodrow Wilson este singurul președinte care a putut să exercite acest tip de putere INTANGIBILĂ și acest lucru s-a întâmplat cu aproape un secol în urmă.
Producătorii americani și atenție GLOBALI investesc FRENETIC sute și MII de milioane în SUA, anticipând că, CONGRESUL, va adopta proiectul de lege privind reforma fiscală a administrației Trump, dar avertizează asupra unei inversări rapide în cazul în care deputații nu sunt în măsură să o livreze RAPID.
Atracția Dolarului HÂRTIE și-a găsit o nouă NIȘĂ.
Valul global de reglementări privind DEPOZITELE și VALUTA clienților, ținută în seifurile bancare, a devenit deja de câțiva ani buni, peste noapte, PATRIMONIU BĂNCILOR cu drept de CONFISCARE de la deponenți.
Și sistemul acesta juridic s-a extins rapid inclusiv în UE.
Priviți așadar cu alți ochi „Brexitul”  ca și PUTERE și rezervele valutare de AUR (și nu numai) depozitate la Londra.
Autonomiile regionale vor să spargă avantajul Germaniei la negocieri și aranjamentele sale din culise.
BNR-ul este vinovat de incomensurabila „greșeală” decizională de a țepui din nou România.
Doar Germania a intuit pericolul și a trecut la repatrierea AURULUI său declanșând  acel val global de repatrieri și de creștere a REZERVELOR lor de AUR.
BNR-ul a înstrăinat, iar cele „Trei putori” au legalizat JAFUL, și au cedat TOATE zăcămintele STRATEGICE ale AVUȚIEI NAȚIONALE, România devenind din  nou „săracul blajin” al jefuitorilor sub inestimabilul management al BNR și al consilierilor săi strategici.
Deci, în cazul în care banca nu reușește să mai fie solvabilă (ceea ce înseamnă că acțiunile sale se încadrează falimentului), are DREPTUL UNIC, legal conferit, de a confisca (naționaliza personal) orice resursă ... și a-și însuși și depozitul dumneavoastră din bancă, în oricare formă ar fi, contra sistemului nou, cel garantat contra HÂRTII - ACȚIUNI compensatorii după modelul „hârtia mai bună decât aurul”.
Să presupunem că nici acum banca nu reușește în SUA sub politica Fed.
Și cum BANCA este prea mare pentru ca FDIC - Federal Deposit Insurance Corporation să se oprească, asta impune automat ca…
1) FDIC - Federal Deposit Insurance Corporation să preia banca (naționalizare).
2) Managerii băncii sunt forțați să execute noile decizii FDIC
3) „Datoriile” clienților și datoriile băncii sunt transformate în capitaluri proprii sau în acțiunile băncii. Și da, depozitele dvs. sunt considerate o "DATORIE" pentru bancă și sunt confiscate.
4) Orice se întâmplă cu acțiunile decizionale viitoare ale băncii, afectează averea dvs. În cazul în care stocul băncii cade în insolvență, deoarece toată lumea și-ar da seama că banca este în dificultate majoră ... în acel moment bogăția dumneavoastră cade pradă confiscării.
Acesta este exact SCENARIUL cu ceea ce s-a întâmplat în Spania în timpul crizei bancare din 2012. De atunci sa întâmplat un scenariu similar, în Cipru, Grecia, Australia etc. ... și, ACUM, este perfect legal și în SUA, datorită unei clauze din proiectul de lege Dodd-Frank.
Acesta este doar începutul unei STRATEGII MULT MAI AMPLE DE DECLARARE A RĂZBOIULUI ÎN NUMERAR.
Scopul este acela de a împiedica oamenii să-și mute AVEREA din bani în bunuri fizice și să fie OBLIGAȚI să-și păstreze AVEREA în sistemul financiar cu orice preț.
Moneda tinde să devină DOAR monedă de cont. Israelul a experimentat deja strategia.
Dispar astfel INTERMEDIARII și CONCURENȚA gen Bitcoin, Altin, Yuan contra petrodolar sau AUR contra Dolar, etc.etc..
Într-adevăr, am descoperit un document secret scrie victorios „NEWSMAX” de parcă nu „Spirala morții” e originea și care evidențiază modul în care Fed intenționează să confiște economiile pentru a forța investitorii de NUMERAR să accepte conversia lor în ACTIVE financiare, mai riscante.
Mințile finanțiștilor globali AU LUAT FOC la acest ACT FINAL al „Spiralei morții”. 
Apocalipsa s-a declanșat și Trump este „CUIUL LUI PEPELEA”.
El și doar el poate schimba, după 100 de ani, întreaga OLIGARHIE FINANCIARĂ ... GLOBALĂ. Pentru asta RĂZBOIUL este GARANTUL schimbării.
Ghidul „NEWSMAX” își propune să devoaleze americanilor trei strategii de investiții pe care  le puteți implementa acum oriunde pentru a vă proteja capitalul de planul sinistru al Fed descris în „RAPORTUL SPECIAL - RĂZBOIUL FED-ULUI CU NUMERAR”.
Revedeți pe pagina mea de blog atenționările REPETATE și recomandările făcute.
Transferați-vă banii în ALTĂ valoare de schimb, gen troc, dar valoare PRODUCTIVĂ, pe lanțul lung al valorii de întrebuințare.
Vă urez succes în RECUPERAREA PROPRIILOR AVERI că cele ale AVUȚIEI NAȚIONALE le-ați neglijat iremediabil. Acum să vă văd cât de buni sunteți. Războiul se generalizează ca și GARANT.
Eu vă salut din mers că plec spre o nouă viață, în loc cu verdeață fără durere și suspin.
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla!
Lt.col. retragere
Ioan CEPALIGA

luni, 9 octombrie 2017

ATENȚIE LA SERVICIILE SECRETE !

Am citit pe email, cu destul interes și speranță articolul „Se sparge Securitatea?” Scris de Petru Romoșan, 08 octombrie 2017, în „Politics” și preluat de http://www.corectnews.com/politics/se-sparge-securitatea care mi-a trimis link-ul.
Cu sinceritate vă relatez că am comparat momentele trăite vizavi de cele relatate în articol, și nu numai, eu fiind angrenat direct încă din decembrie 1989 în preluarea întregii resurse tehnice de la fostul Inspectorat județean de miliție și securitate Brăila. Pentru  neștiutorii de azi, eram sub acoperire, mă chema Popa Ioan .
În această postură am fost nevoit să „navighez” ca ofițer superior, fidel DOAR țării mele și să iau și decizii personale uneori contrar tendințelor de mediu sociopolitic fiind convins că unii din fosta miliție și securitate sunt ca și mine ofițeri care au depus jurământul de credință României și românilor indiferent de vremelnicia unor lideri de comandă, de partid slugarnici și oportuniști.
Am pornit în misiunea mea de la ideea că ORICE STAT, ÎN ORICARE REGIM ȘI TIMP AL ISTORIEI A AVUT ȘI UTILIZAT MIJLOACE TEHNICE OPERATIVE ÎN SPRIJINUL TEHNICILOR INFORMATIVE PENTRU INTERESUL NAȚIONAL. 
O bună expertiză  diplomatică și  informativă globală, de tendințe, poate reduce exponențial pierderile omenești și proteja ARTISTIC interesele naționale, fundamentul SACRU al muncii lor. UNII din operatorii angajați ferm în metodele COMPLEXE ale valorificării acestui SISTEM TEHNIC, uneori vizibil depășit, au reușit să-l ridice la nivel de ARTĂ PROFESIONALĂ fiindcă au cooperat dintotdeauna cu celelalte sisteme și subsistemele de forță ale statului pentru apărarea ȚĂRII, România în speță, de orice agresiune s-ar construi la adresa ei.
ISTORIA îmi susținea crezul și deja vedeam în acțiune indivizi sperjuri ce nu mai vedeau interesul României și se pliau oportunist și AVARIST pe acte de TRĂDARE, nu a lui Ceaușescu ci a VIITORULUI României distrugând SISTEME ale AVUȚIEI NAȚIONALE.
Îmi vin acum imaginile sistemelor de irigații și atacurile asupra vigorii cooperativelor agricole sau, și mai grav, vizibil, asupra proprietății unor resurse strategice ce dau vigoare puterii oricărui stat.
Am rezistat cu greu acestui val incredibil al oportunismului agresiv, speculat de „trădătorii interni de profesie” aglutinați de expertiza agresorilor externi, specializați pe JAFUL de tranziție, pe care l-am sesizat chiar la unii proaspăt GENERALI audiați și în prezența mea ca proaspăt reprezentant SRI-st în comisia senatorială „Decembrie 89”.
Am trăit DESTINUL MEU în următorii doi ani de la înființarea SRI cât am mai stat captiv în această misiune, eu fiind totuși grav bolnav, convins fiind că va trebui să mă descarc de gestiune și să-mi asigur un viitor compatibil LIBERTĂȚII de care și eu m-am molipsit, inevitabil.
Și totuși DEVENISEM un pericol prin depozitarea atâtor informații ale etapei tranziției. Și am exemple suficiente de teroare aplicată, profesionist.
Aveam însă un AS în mânecă, eventuala mea clasare ca „inapt serviciu militar la pace și război” cu SCOATEREA mea din evidențele active.
Și așa am început să-mi construiesc VIITORUL meu incert.
Dar asta e o altă poveste, în parte deja cunoscută de unii camarazi.
În MISIUNEA mea de kamikaze, fiind singur, „de capul meu” ca și „RĂSPUNDERE” juridică, „revoluționară”, fiindcă nimeni nu putea înțelege REAL mecanismele tehnice dorite a se anihila și controla deși se făceau eforturi URIAȘE la nivel național de deconspirare a SISTEMELOR tehnice din „avuția națională” a  viitorului României pentru a nu rămâne în fundul gol. Eu m-am  bazat pe OAMENII DE ONOARE și am reușit să cunosc extrem de rapid sistemele țintă.
Imediat  după înființarea SRI a început minima nouă dotare ,,de fațadă”, fiindcă se purtau NEGOCIERI colosale ca și viitor al  României. Așa de exemplu  se negocia ca de la căpitan în sus, TOȚI,  să dispară  odată cu unitățile militare incomode intereselor externe. Nimeni nu credea distrugerea iar generalii își jucau cartea lor.
Aici este momentul CHEIE al  propunerilor mele, oficializate. 
Am susținut că  este momentul ca cei din serviciile specializate să PREIA CONTROLUL statului fiindcă armata ezită  a-și asuma RĂSPUNDEREA tranziției în interes național. 
OFIȚERII DE INFORMAȚII AM AFIRMAT CĂ AU OBIECTIVUL NOU, SACRU, după propunerea mea, de a CREA SISTEMUL DE CONTROL ȘI CONDUCERE A INTERESELOR ȚĂRII în vidul de putere creat.
Scopul era nobil nu și pentru unii ofițeri deveniți vizibil LEPRE, SPERJURI.
Cum securitatea era destructurată, deși apoi mulți (mai ales UNII din pleava și oportuniștii dintotdeauna) au fost recrutați pentru NOUL SISTEM SRI, era inevitabilă o PURIFICARE  PROGRESIVĂ.
LA VREMURI  NOI OAMENI  NOI,  SAU ... TOT NOI, după capacitățile noi de management ale generalilor.
Cei mai „alunecoși” ofițeri de informații au trecut în „rezervă” pentru a pregăti acapararea resurselor financiare și economice, imediat accesibile, și a pregăti noile firme de sponsorizare financiară secretă a SISTEMULUI DE FORȚĂ din umbră. Recrutările înfloreau fiindcă mulți erau deja mânjiți și alții ușor șantajabili.
Era O PIAȚĂ EXCELENTĂ A SERVICIILOR GLOBALE, o bătălie cruntă sabotată însă CHIAR de cei angajați în  luptă, avarismul și oportunismul făcând ravagii pentru INTERESUL NAȚIONAL. Se băteau SERVICIILE între ele, abil manipulate, profesionist.
S-a accesat astfel și ORICE sursă externă ce putea fi exploatată în „interesul României” ca și paravan viciat. Aici însă, intervine OMUL PARȘIV nimerit la „stupină” ce și-a început „asigurarea” pentru zile negre.
Am văzut concret „difuzia” acestei FORȚE care punea stăpânire în avalanșă pe România. Mai ales după ce am devenit consilier management-marketing și am umblat prin TOATĂ țara. Firmele nou înființate erau „sumbru” atacate de elita securistă.
E necesar de analizat CINE A TRĂDAT ÎN FAPT ROMÂNIA în acest context ofensiv de „stăpânire” în vidul de putere.
ÎN CONCLUZIE, consider că abia acum se poate vorbi de apariția unor fermi NAȚIONALIȘTI și în serviciile de  informații, de toate tipurile, dacă TINERII mai simt ROMÂNEȘTE.
Altfel ca „prohodu” de la Iulian Vlad nu mai este NIMIC de interes operativ, țara fiind OCUPATĂ și JEFUITĂ cu sprijin INTERN.
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla și fă să renască România românilor.
Lt. col. retragere
Ioan  CEPALIGA

duminică, 1 octombrie 2017

PARADOXAL, ÎNTOARCEREA LA BUNUL DUMNEZEU E SINGURA CALE A ȘTIINȚEI!

Pentru cei dornici de ÎNĂLȚARE, prin CUNOAȘTEREA ARMONIEI în SPAȚIU, TIMP, GRAVITAȚIE SPIRITUALITATE și nu numai, le recomand ÎNTOARCEREA LA BUNUL DUMNEZEU, E SINGURA CALE A ȘTIINȚEI!
Aici (surse), https://journals.aps.org/prl/abstract/10.1103/PhysRevLett.118.101802 aveți un fir de nisip din imensitatea studiilor OMULUI.
FOTONUL ÎNTUNECAT și AXIONUL (sau particula asemănătoare axionului) sunt și ele atenție! PARTICULE LUMINOASE populare însă în segmentele dure ale sectorului ascuns.
Repet pentru cei ÎNCĂ neștiutori:
LUMINA ca și entitate unică dintre CORPUSCUL - FOTON, ca materie și UNDĂ, energie sau ca și frecvență (vezi culorile frecvențelor), acoperă întreaga gamă de vizibil+invizibil a Universului.
O fotografie care prezintă lumina atât ca undă, cât și ca particulă, a fost realizată pentru prima dată în istorie de cercetătorii de la École Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) din Elveţia (vezi foto).
Comportamentul de undă al luminii poate fi văzut în mod clar atunci când lumina este refractată printr-o prismă și se descompune în diverse culori, în funcție de lungimile lor de undă.
Lumina poate fi văzută comportându-se și ca o particulă - precum fotonii propulsați ca o radiație, emiși de materiale precum uraniul, sau atunci când gazele din atmosfera înaltă terestră sunt lovite de vânturile solare și produc aurore boreale deasupra polilor.
În 1915 Einstein publica o ecuație fundamentală pentru descrierea Universului și a evoluției sale. Numită tehnic „ecuația de câmp”, aceasta descria gravitația ca fiind rezultatul curbării spațiu-timpului în prezența materiei și energiei. Pentru a face ca ecuația sa să descrie Universul staționar și nu dinamic pe care și-l imagina, Einstein a introdus, artificial, un termen suplimentar, care poartă numele de constantă cosmologică, notată cu lambda. Mai apoi, după ce ipoteza de la care plecase a fost infirmată prin observațiile lui Edwin Hubble, care demonstrau expansiunea Universului, a unui Univers dinamic, Einstein avea să spună că această constantă lambda este „cea mai mare greșeală” a vieții lui. Astăzi, Einstein a rămas mic copil în fața EXPLOZIEI de cunoaștere. Constanta lui cosmologică, lambda, își merită locul în ecuația care descrie EVOLUȚIA Universului. Putem interpreta această constantă ca fiind o proprietate a însuși SPAȚIU-TIMPULUI. Este ceea ce se numește „ENERGIA VIDULUI”, care se manifestă, la scara foarte mare a Universului, ca o forță antigravitațională.
Uimitor, nimeni nu a plagiat. Dar ce e un PLAGIAT? Analizați-mi părerea de o viață de om. ttps://1drv.ms/b/s!AvrZiblaERiUtTs71CZpTSmEUW90
Aici TOȚI au plagiat și au evoluat, pas cu pas. Ca fizicianul Iohannis?
Dar ce e cu MATERIA ÎNTUNECATĂ și ENERGIA asociată?
Fiecare dintre ele (materii energie asociată, spațiu, timp, gravitație, spiritualitate) a fost căutat/ă în mod activ de laboratoarele lumii inclusiv și de Societatea Americană de Fizică, puternic avansată, vezi https://doi.org/10.1103/PhysRevLett.118.101802 (sursă).
Lipsa așa-numitelor elemente "FOTONI ÎNTUNECAȚI" în datele de coliziune electron-pozitron exclude scenariile în care aceste particule ipotetice explică momentul magnetic al Miuonul sau Muonul (de la litera greacă μ – miu sau mu) care este o particulă elementară cu o sarcină electrică egală cu a electronului dar cu o masă mult mai mare. Miuonul este un fermion cu spin 1⁄2 și e clasificat ca lepton (particulă elementară care nu e supusă interacției tari).
Fain nu? Îți pune creierul pe moațe.
Căutând evenimente cu un singur foton în 53  de sesiuni în forma completă -1 de e+e- a datelor de coliziune colectate cu detectorul BABAR rezultă că  evenimente cu un singur foton de energie înaltă și un impuls și o energie mare, care lipsesc, în concordanță cu producerea unei particule spin-1A' prin acest proces e+e-→γA'; A'→invizibil ce ține de segmentul de particule numite "FOTONI ÎNTUNECAȚI".
Acestea sunt motivații de teorii care aplică un aU(1) în simetrie de gabarit la materia întunecată.
Noi căutăm să găsim dovezi ale unor astfel de procese și stabilim limite superioare de nivel de încredere de 90% la puterea de cuplare A' la e+e- în gama de masă mA'≤8  GeV.
În special, limitele noastre exclud valorile A' cuplaj sugerat de interpretarea FOTONULUI ÎNTUNECAT al muonului (g-2)μ ca anomalie, precum și o gamă largă de parametri pentru modelele din SECTORUL ÎNTUNECAT.
Măi să fie, e URMĂTORUL PAS? Știința a depășit GRANIȚA ineptului de serviciu.
În cazul UNIVERSULUI, ne confruntăm cu un mare mister. NUMAI CIRCA 5% DIN UNIVERS ESTE ALCĂTUIT DIN MATERIE OBIȘNUITĂ. Restul este reprezentat de ENERGIA și MATERIA ÎNTUNECATĂ, două enigme fundamentale ce încă își așteaptă elucidarea.
Dar dacă ne raportăm la MULTIVERS? Câte ajustări mai trebuie făcute?
Frumusețea științei constă și în faptul că, pe măsură ce descifrăm mecanismele de bază ale „funcționării” Universului (MULTIVERSULUI), ne confruntăm cu MISTERE NOI, care, la rândul lor, își așteaptă explicațiile cuvenite. Nu avem încotro. Ori de câte ori găsim un mister, suntem nevoiți să îl lămurim sau se aplică INCHIZIȚIA. Cea NOM este fulminant de distructivă. Este DICTATURA unei MINORITĂȚI schizofrenice, ce se crede că l-a depășit pe Dumnezeu.
Cred că aceasta este principala resursă care se află în spatele SUCCESULUI, APROAPE INCREDIBIL, AL ȘTIINȚEI. Trebuie DOAR să conectăm și SPIRITUL (vezi referiri la gândurile noastre și câmpurile de torsiune ce le creează, imensa lor FORȚĂ. „Forța fie cu noi”, cea POZITIVĂ) pentru a „UNIFICA” elementele de unitate și UNICITATE ale Creatorului și ale Creației.
Mi se pare FASCINANT să reușești a ÎNȚELEGE această incredibilă UNITATE corpuscul-undă și să o translatezi și în  SPIRITUALITATE la DUMNEZEUL UNIC. Să sesizezi LOCUL și ROLUL OMULUI în CREAȚIE fără a-ți aroga puteri schizofrenice de supremație.
Astăzi, SCHIZOFRENIA LUMII e cauzată de RUPEREA existenței umane față de SPIRIT, ignorând unitatea CREAȚIEI și a legilor ei.
ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU mai poate stopa „SCHIZOFRENIA PUTERII” a puterii deșarte crezând, unii, că sunt Dumnezei ce DECID soarta Terrei ...
Oricum UNIVERSUL în splendoarea armonizată a MULTIVERSURILOR își aplică LEGILE COMPENSATORII DE ECHILIBRU.
Facă-se voia ta Doamne! Ocrotește-i pe români oriunde ar rătăci alungați din Grădina Maicii Domnului și ia-le puterea la toți cei ce o surpă prin jaf și genocid. Aruncă-i la rebuturi.
Lt. col. retragere
Ioan CEPALIGA

marți, 26 septembrie 2017

EXPLOZIE PANDEMICĂ DE SCHIZOFRENIE

CITEZ:
Potrivit lui Yu Koizumi, cercetător la Institutul de Inginerii Viitoare, Pyongyang "are încă o serie de probleme în dezvoltarea focoaselor nucleare pentru rachete balistice, în special în crearea unui dispozitiv nuclear explozibil mai mic", dar "nu există nici o îndoială că Phenian se apropie de producerea de arme nucleare".
După ce Coreea de Nord a atins acest obiectiv, va insista să fie recunoscută ca stat nuclear, pentru a putea participa la discuții ca atare, a spus expertul japonez, referindu-se la declarația coreeană a ministrului de externe Ri Yong Ho despre un test NOU, posibil, cu privire la o NOUĂ BOMBA CU HIDROGEN ÎN PACIFIC.
În timp ce vorbea despre al șaselea test nuclear al Phenianului, desfășurat pe 3 septembrie 2017, el a spus că explozia a fost suficient de puternică pentru a fi provocată de o BOMBĂ CU HIDROGEN.
Ministerul Apărării Naționale din Coreea de Sud a spus că testul a fost pentru o bombă de doar 60 de kilotone și m-am gândit atunci, zice Yu Koizumi, că NU ESTE SUFICIENT pentru o bombă cu hidrogen. În cele din urmă randamentul exploziei a fost estimat la 160 de kilotone, deci putem spune cert că ar fi putut fi o bombă cu hidrogen ", a explicat Yu Koizumi.
Săptămâna trecută, liderul nord-coreean Kim Jong-un a răspuns la ONU, președintelui american Donald Trump, chiar la ADUNAREA GENERALĂ a ONU spunând că vor fi luate în considerare măsuri RECIPROCE, fără precedent, împotriva Washingtonului, care continuă să amenințe și vrea să oprească, prin  sancțiuni economice, dezvoltarea Coreei de Nord.
Întrebat despre detaliile măsurilor, ministrul nord-coreean Ri Yong Ho a declarat reporterilor că ar putea fi "cea mai puternică explozie, istorică, a unei bombe cu hidrogen din Oceanul Pacific".
Potrivit lui Yu Koizumi, "nu există nici o îndoială că Phenianul se apropie de etapa de PRODUCERE DE ARME NUCLEARE". După ce Coreea de Nord își va fi atins acest obiectiv, va insista să fie recunoscută ca STAT NUCLEAR, pentru a putea participa la discuții ca atare, a spus expertul japonez.
La 12 septembrie, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat și o REZOLUȚIE care înăsprește sancțiunile împotriva Coreei de Nord. Cu toate acestea, Coreea de Nord nu recunoaște rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, pretinzând că „ARE DREPTUL DE A-ȘI CONSOLIDA CAPACITĂȚILE DE APĂRARE pe fundalul politicii agresive a Washingtonului”.
Din umilele mele cunoștințe, o bombă termonucleară îmbină EXPLOZIA NUCLEARĂ DE FISIUNE pentru INIȚIEREA EXPLOZIEI PRIN FUZIUNE a unei încărcături de deuteriu și tritiu, culmea, elemente ce se găsesc din ABUNDENȚĂ în oceanele planetare.
De aceia bomba se mai numește și cu hidrogen.
Tot din vechile mele cunoștințe, rudimentare, o  asemenea explozie, periculoasă, NU SE VA FACE NICIODATĂ ÎN  OCEAN. De ce? Fiindcă „e PLIN de deuteriu și tritiu” și  explozia  poate să  intre „în  lanț” de  fuziune a elementelor LIBERE din preajmă  și există pericolul EXTINDERII  necontrolate a exploziei inițiale, în condițiile termice și de presiune deja create.
EFECTUL ar fi  ... distrugerea planetei  prin ... imprudență.
Acestea  sunt argumentele militare.
Mai sunt DERIVATELE tipurilor de bombe ce pot fi obținute, cum ar fi cea cu neutroni de  exemplu.
ECONOMIC, se acumulează un set excepțional de cunoștințe vizavi de utilizarea FUZIUNII în producția energetică și nu numai, în prezent ea fiind un MONOPOL al statelor „nucleare”.
Să nu credem, așa cum și eu am fost tentat să cred că, Coreea  de Nord este extrem de ÎNAPOIATĂ ECONOMIC.  Real, disciplina la ei este TIRANICĂ, dar înapoiați mintal nu sunt.
Dovadă aceste CAPACITĂȚI FULMINANTE  într-un domeniu aflat sub obrocul embargourilor jandarmilor planetari și accesat incredibil de rapid de Coreea  de Nord, alocând și costuri imense.
Combinată situația cu schizofrenia PUTERII, apărută exact ca la ceilalți „băieți deștepți”, se produce automat COLIZIUNEA orgoliilor de cocălari.
Restul omenirii, aparent inepte, privește CĂLĂUL în acțiunea-i schizofrenică și tace că-i place.
Ce-i de făcut?
Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIIGA

luni, 26 iunie 2017

Scrisoare deschisă către camarazii mei

În acești 27 de ani și mai bine, deștepții de noi, veteranii tăbăciți, am devenit aroganți și cu tupeu de „revoluționar” fără judecată, care am acceptat pasivi destructurarea armatei cu scop vădit de colonizare și eliminare a concurenței, inclusiv economice. 
S-a dezvoltat extrem de rapid spiritul de cocălar și mândria că se pot face bani și de corpul fără carte.
Tupeul ăsta s-a dezvoltat ca râia căprească, mai ales cu sprijinul oportunist al șobolanilor de „birou” și al celor din servicii deveniți chelneri și valeți ai plebei proletare ajunsă tupeist, peste noapte, lideri de partide, care mai de care mai guriști și tromboniști puși pe căpătuială.
Deodată, mimetic, toți parveniții și pupincuriștii pârliți, deveniți militari cu inițiativă, s-au trezit și ei mai importanți ca cei cu expertiză invocând sloganul „mie ce-mi pică” că nu vezi ce important sunt eu?
Odată cu inventarierea muniției „consumate” și a armamentului readus în cazărmi s-a născut ideea „importanței” celor ce au tras ca la nuntă și au fost în „câmpul tactic”, că-i la modă deja expresia, și iată cum tupeistul de borfaș a plăcut cocălarului politic devenit lider de partid, și a început cavalcada avansărilor la excepțional, de la plutonier direct la maior după numărul de cartușe trase și de la caporal direct la general după interesul național.
Incredibil dar, e adevărat că, „stresul real” al evenimentelor a ascuțit „lupta de clasă” și gâlceava după grade și facilități nemeritate explodând corpul nou al pupincuriștilor, deveniți revoluționari în destructurarea armatei lui Ceaușescu pentru a instala și o „armată a mea” și garanta facilitarea jefuirii a tot ce se putea șmenui. JAFUL a devenit un sport de masă lăudat de aplaudacii servili ce au favorizat importul structurilor mafiote adunate la MARELE JAF NAȚIONAL și nicidecum APĂRAREA  ȚĂRII ca misiune sacră.
S-a creat un curent de nesupunere militară și de coagulare a unor clanuri de adevărați golani ce nu mai erau nici pe departe militari și care au devenit germenii CLASEI noilor cocălari în kaki.
Așa a murit ARMATA POPORULUI, prin sperjur de la cel mai înalt nivel, și s-au conturat POLITIC acele unități de mercenari unde s-au numit tot POLITIC și „generalii armatei mele”.
Cum a fost posibil? E o întreagă istorie specifică fiecărei reorganizări ... pupincuriste. Tot ce a contat a fost falsa confirmare a selectării lor în corul valeților ce „implementează”  loviturile subterane asupra armatei fidele poporului. Criteriul a fost „patriotismul” devenit peste noapte VICIU de pregătire a „soldatului universal” al coloniștilor.
Iată cum armatei i s-a pus botniță și i s-a interzis SOCIALIZAREA cu nemulțumirile poporului, exact a celor ce erau, CÂNDVA, esența misiunilor de apărare ale armatei.
Acest  abandon al misiunilor SACRE a ermetizat ieșirile empatice, patriotice, gen Lt. Alexandru  Gheorghe și a dezvoltat corpul veteranilor de pe „teatrele” de îndoctrinare  cu visul  „câștigurilor” aruncate câinilor stăpânului, câte un  os numai fain de ros cu grade și doctorate nu după capacitate și instruire ci după necesarul de gașcă de pază politică a mandatului de cocălar, fals acceptat de popor, că important e cine numără voturile și pentru „comandanții” armatei mele.
Iată cum  parvenirea a contaminat cele „Trei Putori”  care au validat JAFUL CU ACTE ÎN REGULĂ iar LEGILE s-au făcut  după „interesul  meu național”, pentru GUVERNUL MEU și sistemul de MULGERE a  bugetului că restul s-a prăduit  din avuția națională.
CORPORAȚIILE au dictat mișcările de șmenuire programată, cu sprijin reciproc, inclusiv de organizare a protestelor „poporului” re-format  de OASTEA de TFL-iști.
Dar ținta mea sunteți voi, ARMATA RE-FORMATĂ pentru a sesiza CRIMA și SPERJURUL devenite VIRTUȚI ale cerberilor „SISTEMULUI”.
Credeți că le mai puteți vedea? 
E ca și cum aș spune criminalului că SÂNGELE e acru și dulceața lui e cu iz de naftalină, din istoria criminologiei, unde trendul duce spre crima sistemică. 
E greu să trezești conștiința în SANCTUARUL CRIMINALULUI. 
Te întrebi stupefiat cum este posibil ca acest SISTEM CRIMINAL să găsească în ROMÂNIA atât de mulți CĂLĂI care-și oferă serviciile? Unde sunt Feții Frumoși din poveștile bunicilor? Dar mândria de DAC? Chiar nu mai sunt auzite sfaturile din SFATUL BĂTRÂNILOR acestui popor?
Am ajuns la extincția națională? Această Grădină a Maicii Domnului să devină Grădina CRIMINALILOR? Atât de indiferenți să fi ajuns urmașii DACILOR?
Mi-e imposibil să cred că e doar „cântecul de lebădă” această scrisoare deschisă. 
Câți mai sunt receptivi și pot citi acest mesaj de trezire a CONȘTIINȚEI NAȚIONALE?  Chiar nu vedeți câte DROMAEOSAURIDAE  sunt la graniță? Și câți RAPTORI s-au grupat în interior?
Eu sper să mai existe germeni ai DRAGOSTEI DE ȚARĂ și PATRIOTISMULUI ei specific și în  ADN-ul românesc. Sper să se facă simțită prezența spiritului EROILOR NEAMULUI a adevăraților EROI și nu cei aduși din IADUL umanității ca idolii lor „spânzurați” ca statuie, în piață, de venetici.
În fapt EXACT ASTA-I  SITUAȚIA. Armata din rezervă sau armata reformată este INERTĂ, MOARTĂ ca și CĂTANE ale poporului. Ați devenit mercenari și sclavi.
Nu credeți? Citiții AICI (clik) și verificați-vă singuri sufletul.  Eu mi-am CÂȘTIGAT DREPTUL SĂ VĂ PROVOC la autoevaluare. AZI SUNTEȚI DOAR VALEȚII COCĂLARILOR POLITICI, AI  DROMAEOSAURIDAE-lor.
TREZIȚI-VĂ DRAGI CAMARAZI. E ULTIMA STRIGARE. LA ARME CÂT MAI AVEȚI ACCES LA ELE.  POPORUL ACESTA MERITĂ A FI RESUSCITAT. NU AȘTEPTAȚI SĂ FIȚI BLESTEMAȚI. RIDICAȚI-VĂ BLESTEMUL DIN ZIUA DE CRĂCIUN. OPRIȚI SISTEMUL CONSTRUIT PE CRIMĂ.
DUMNEZEU SĂ VĂ AJUTE DRAGI CAMARAZI. SALVAȚI POPORUL  ROMÂN, SALVAȚI ROMÂNIA.
AMIN !